Uniriştii Schiau şi Ioani rămân în vederile prim-divizionarei FC Botoşani *CSU Craiova insistă pentru Andrei David
FC Botoşani, unde a ajuns fostul portar al Metalurgistului Cugir, Călin Tiut a testat în această perioadă trei dintre jucătorii unirişti ce au terminat junioratul, oficialii moldovenilor ţinându-i sub observaţie în continuare, pentru o posibilă înregimentare pe mijlocaşii Darius Schiau şi Alexandru Ioani.
Leo Grozavu a avut trei unirişti la antrenamentele acestei săptămâni, celor doi adăugându-se şi apărătorul lateral Matei. Reprezentanţii prim-divizionarei doresc să-i înregimenteze pe cei doi mijlocaşi, în condiţiile în care ar găsi o echipă de Liga a 3-a pentru a rula efectivul, în campionatul următor, în ideea ca tinerii de pespectivă să capete experienţă şi jocuri.
*Andrei David, comparat cu Gicu Grozav şi minimum 50.000 de euro
De asemenea, CSU Craiova este foarte interesată de serviciile golgheterului pur-sânge Andrei David, originar din Arieşeni, remarcat la etapa de zonă de la Oradea, alături de alţi trei coechipieri, Davidaş, Lupea şi Cordoş. „Oltenii vor să îl achiziţioneze, i-a impresionat, dar nu o să plece pe gratis. Eu cred că are un talent extraordinar, comparabil cu cel al lui Gicu Grozav. Suma de la care pornim negocierile va fi de 50.000 de euro„, a punctat Mihai Dăscălescu, oficialul „alb-negrilor”.
Andrei David a înscris 48 de goluri în campionatul judeţean al juniorilor C, sub comanda lui Vasile Ursu şi a ieşit din plin la rampă la disputa eliminatorie cu Inter Petrila (4 goluri) şi la etapa de zonă de la Oradea (încă 4 reuşite în 3 meciuri), fiind recent în turneu în Ungaria cu Unirea Alba Iulia (antrenor Florian Brumaru).
La un moment dat, Lăsconi (atacant, ce l-a impresionat şi pe Gicu Grozav), Costantea şi N. Rus (fundaşi) au fost vizaţi de CSMS Iaşi, însă deocamdată mutarea nu s-a mai produs. Cele două echipe din elită şi-au exprimat interesul pentru fotbaliştii care au încheiat junioratul şi pot pleca fără pretenţii din partea clubului din Cetatea Marii Uniri.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto: CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), în derby „de Alba”! Liderul, revanșă și a noua victorie consecutivă!
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), în derby „de Alba”! Liderul, revanșă și a noua victorie consecutivă în Seria 7! Liderul CSM Unirea Alba Iulia s-a impus, în derby „de Alba”, cu CIL Blaj, pe „Cetate”, scor 2-1 (0-0), primul gol al „pedepsitului” Cl. Bălan (63), revenit după mai bine de două […]
Viitorul Arad – CS Universitar Alba Iulia 1-2 (0-2) | Universitarii, ce lovitură!!! Al doilea succes consecutiv sub comanda lui Manea
Viitorul Arad – CS Universitar Alba Iulia 1-2 (0-2)! Universitarii, ce lovitură!!! Al doilea succes consecutiv sub comanda lui Manea CS Universitar Alba Iulia a dat lovitura la Cermei, 2-1 (2-0) cu Viitorul Arad, a doua victorie consecutivă sub comanda lui Mihai Manea! Citește și: CSU Alba Iulia – Viitorul Arad 0-1 (0-0) | Studenții, eșec din […]
Live Video | CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, derby „de Alba” încins pe „Cetate”: Vezi AICI cum se desfășoară ostilitățile
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, derby „de Alba” încins pe „Cetate”, sâmbătă, 14 noiembrie 2026, de la ora 14.00, pe „Cetate” CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj se înfruntă, sâmbătă, 14 noiembrie 2026, de la ora 14.00, într-un derby „de Alba” încins pe „Cetate”, în etapa a 13-a a Ligii 3, Seria […]
