Uniristele Ana Rodean și Mihaela Popa, abandonuri la Campionatul Mondial | Gabriel Avram: „La ce condiții am avut, calificarea este adevărata performanță!”
Din păcate, Ana Rodean și Mihaela Popa (fostă Acatrinei), sportive legitimate la CS Unirea Alba Iulia, au înregistrat abandonuri în cursa de 35 kilometri marș disputată astăzi în cadrul Campionatelor Mondiale de Atletism de la Budapesta.
Pe primele locuri s-au clasat Maria Perez (Spania) – rezultatul 2:38.40 (recordul competiției), Kimberly Garcia Leon (Peru) – timpul 2:40.52 și Antigoni Ntrismpioti (Grecia) – 2:43.22 (Season Best).
Și Narcis Mihăilă a abandonat în proba masculină pe aceeași distanță.
Competitoarele din Cetatea Marii Uniri au renunțat la jumătatea traseului, nemaiputând continua, din cauze obiective, motivele fiind explicate de antrenorul Gabriel Avram. 
„Au fost condiții infernale, căldură, umezeală, iar fetele efectiv nu au mai putut, erau blocate, crispate. Speram să ducă la bun sfâșit cursa, dar nu au avut cum! Însăși calificarea la cel mai important eveniment sportiv al anului este o mare performanță. Pentru o probă de asemenea gen, dificilă, trebuia o cu totul altă pregătire. De 30 de ani, de când sunt antrenor, nu m-am întâlnit cu asemenea situație: în ultimul an Federația Română de Atletism nu a oferit niciun leu pentru cele două sportive, nu a investit nimic în pregătire sau cantonamente„, a comentat, revoltat antrenorul albaiulian. În proba feminină de marș au luat startul 47 de competitoare din 22 de țări, terminând 36 de atlete.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]
Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!
CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]