Unirea Ungheni – Metalurgistul Cugir 1-1 (1-0), antrenorul Lucian Itu a adus egalarea, în derby-ul rundei
Derby-ul primei etape din returul Seriei 9 din Liga 3 l-a adus în prim-plan pe antrenorul cugirean Lucian Itu. Intrat în teren după pauză, experimentatul jucător a reușit o execuție magnifică și a restabilit egalitatea pe tabelă în disputa Unirea Ungheni – Metalurgistul Cugir.
La 43 de ani, simbolul fotbalistic al grupării de sub Drăgana și-a arătat clasa, punctând dpuă mai bine de doi ani (ultima reușită, în septembrie 2020, la un 4-1 cu Avântul Reghin). Un duel al pretedentelor la locurile de baraj încheiat nedecis, o remiză prețioasă a „roș-albaștrilor” (3 situații bune avute de Cocan), în condițiile în care au avut absențe din efectiv (Vitinha, Udrea, Boldea și Selagea)
În minutul 7, Astafei a ratat un penalty, șut alături, după un fault făcut de Csapo
*1-0, MIN. 27: CIUBĂNCAN a deschis scorul
*1-1, MIN. 67: antrenorul Lucian ITU a egalat cu un eurogol, șut în diagonală, de la 30 de metri, în vinclu!!!
„Ținând cont că adversarii au ratat un penalty, puntem spune că este un rezultat echitabil. Dar în același timp am avut ocazii bune de a tranța disputa. Ținând cont de problemele de lot este un egal care ne mulțumește, dar încă suferim în deplasare’, a spus Lucian Itu, unul dintre remarcații jocului fiind tocmai fiul său Sebastian.
“Roș-albaștrii” s-au impus în runda inaugurală, 2-1, după o revenire spectaculoasă în actul secund împotriva formației la care activează cugireanul Marian Codrea. 
Unirea: Vlasa – Ndiesse, Chiorean, Suslak, R. Ganea, T. Radu, Piper, Onișor, R. Balint, Ciubăncan, Astafei/ cpt; rezerve M. Moldovan, Birtalan, Petra, Vînău, D. Rusu, Kecskes, L. Moldovan, D. Todoran, M. Codrea. Antrenor Flaviu Sabău.
Metalurgistul: Csapo – Dohotariu (81, Șuteu), S. Itu, Vlădia, M. Neagu (46, Haj) – Șaucă/ cpt, P. Păcurar, I. Grozav, Tirla (54, L. Itu) – Cocan (89, Căt. Pop), M. Domșa; rezerve Jisa, Bura, Jurca, N. Lazăr. Antrenor principal Lucian Itu.
Arbitri M. Chioran (Florești), R. Mereș, Cl. Giorgiu (ambii Cluj-Napoca) Observatori L. Veress (Sf. Gheorghe), M. Ștefan (Orăștie)
Foto: PIXEL ProSport
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3)! Coșmar pentru „roș-albaștri”! Vitinha: „Nu-și au rostul cuvintele!”
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3), în etapa 13 din Liga 3! Coșmar pentru „roș-albaștri”, al doilea eșec la rând!!! Metalurgistul Cugir a suferit cea mai drastică înfrângere stagională în fața fanilor, 0-3 (0-3) cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, după un prim act de coșmar al elevilor lui Vitinha. „A […]
Live video: Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3, la pauză! în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3, pe „Arena Cugir” Metalurgistul Cugir (locul 8, 13 puncte) – CSC Ghiroda și Giarmata Vii (locul 6, 19 puncte, vineri, ora 14.00, „Arena Cugir” (în tur, 3-3). La pauză oaspeții conduc cu 3-0, goluri înscrise de […]
Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive
Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive Gigi Becali a pus ochii pe Bogdan Apostu, oficialul la CSM Unirea Alba Iulia, pe care îl dorește în funcția de manager general al FCSB. Cele două părți urmează să se întâlnească luni, 16 noiembrie 2026, […]
