Unirea Alba Iulia nu a mai disputat un meci oficial din noiembrie 2019 | ”Suferim enorm din cauza întreruperii fotbalului”, spune Ciprian Selagea, căpitanul “alb-negrilor”
Unirea Alba Iulia a disputat ultimul meci oficial în 30 noiembrie 2019, 3-0 pe “Cetate” cu SCM Zalău, în
ultimul meci al turului Seriei a 5-a din Liga a 3-a!
În prima rundă a returului gruparea din Cetatea Marii Uniri a pierdut la “masa verde” din cauza problemelor financiare, cu Viitorul Șelimbăr, ulterior campionatul a fost stopat din cauza pandemiei de coronavirus, iar FRF a decis să înghețe sezonul. Astfel, gruparea albaiuliană a devenit singura din județ la nivelul seniorilor ce nu a disputat niciun joc oficial în 2020, pauza prelungindu-se până în septembrie, când este anunțat startul viitoarei ediții.
Revenind la acea dispută cu gruparea din Sălaj, în respectivul duel a punctat în două rânduri mijlocașul Ciprian Selagea (primele sale reușite stagionale), golul din minutul 44 fiind practic ultimul al albaiulienilor în actuala ediție. “Traversăm o perioadă total nefastă din toate punctele de vedere. Noi din noiembrie nu am mai jucat și o să ajungem la aproape 9 luni de inactivitate competițională. Nu-mi închipuiam niciodată că o să trăim așa ceva. Lucrurile s-au mai relaxat, însă noi, cei din fotbal, suferim, neștiind când ne vom putea antrena în mod normal. Și spun asta în dublă calitate: jucător și antrenor la nivel juvenil. Trebuie să mai așteptăm, în speranța că timpul le va rezolva pe toate, dar e dureros ce trăim”, a spus Selagea, căpitanul “alb-negrilor”, totodată antrenor și la Academia de Fotbal Optimum Alba Iulia.
*Moment de cotitură și dor de fotbal
Situația aparte în care s-a regăsit divizionara terță albaiuliană, dar și pauza forțată (departe de gazon, antrenamente numai în mediul online), l-a obligat pe Ciprian Selagea să ia în calcul și alte oportunități în această perioadă mai ales că incertitudinea se prelungește. “Este un moment de cotitură! Aștept cu nerăbdare să revenim pe teren, dar până atunci trebuie să mă axez și pe alte activități. Categoric că îmi este un dor teribil de fotbal și e mare păcat că nu ni se permite să facem ceea ce am făcut toată viața”, a afirmat fotbalistul în vârstă de 29 de ani, fost internațional de tineret, ce a promovat în 2019 în Liga 1 cu Unirea Alba Iulia.
*Salvați de pandemie!
Intrată în hora retrogradării, Unirea Alba Iulia era la un pas de excluderea din eșalonul terț dacă mai bifa o neprezentare în acest campionat. Întreruperea campionatului a venit înaintea jocului de la Bistrița, pauza însemnând o gură uriașă de oxigen pentru mult încercata formație albaiuliană, ce și-a revenit în plan financiar după ce a încasat banii cuveniți din Arabia Saudită, în contul transferului lui Nicolae Stanciu la Al Ahli, peste 200.000 de dolari. “Trebuie să recunoaștem că pentru noi a fost benefică oprirea sezonului. A contat apoi și că am evitat o luptă pentru evitarea retrogradării. La Unirea am trăit o perioadă tumultoasă, cu urcușuri și coborâșuri. Aproape doi ani a fost rău, acum am revenit pe linia de plutire, însă nu putem să ne antrenăm sau să jucăm”, a afimat mijlocașul unirist, căruia i se încheie contractul la finele acestei luni, pe 30 iunie, la fel ca și în cazurile lui Al. Giurgiu sau Fetița.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Cornel Dinu își vinde vila din Sinaia, pentru a-și stinge datoria către albaiulianul Cornel Țălnar! „Trebuie să-i plătesc și nu am de unde”
Cornel Dinu își vinde vila din Sinaia, pentru a-și stinge datoria către Cornel Țălnar! „Trebuie să-i plătesc și nu am de unde”, spune „Procurorul”, care-l atacă dur pe antrenorul albaiulian: „bestia, canalia”… Conform uni articol publicat de Gazeta Sporturilor, „Procurorul” susține că este nevoit să renunțe la imobil din cauza problemelor financiare provocate de conflictul […]
Teodora Damian, talentata handbalistă din Alba, în lotul României pentru EHF EURO 2026! Teodora Damian, talentata handbalistă originară din Războieni-Cetate, face parte din lotul României pentru EHF EURO 2026. Federația Română de Handbal a anunțat lotul de 35 de jucătoare pentru Campionatul European de handbal la feminin, care va debuta pe 3 decembrie 2026. Merituoasă […]
CS Universitar Alba Iulia – CSM Unirea Alba Iulia, derby „de Alba”, vineri, la Micești | CIL Blaj, confruntare dificilă cu CSC Giarmata, Metalurgistul Cugir, descindere la Sântana
CS Universitar Alba Iulia – CSM Unirea Alba Iulia, derby „de Alba”, vineri, la Micești, la ora 15.00 | CIL Blaj, confruntare dificilă cu CSC Giarmata, Metalurgistul Cugir, descindere la Sântana Ultima rundă a turului Seriei 7 a Ligii 3 propune un derby „de Alba” la Micești, între CS Universitar Alba Iulia și CSM Unirea […]
