Sport

Unirea Alba Iulia, 7 achiziții pentru salvare! Ultimele: fundașul algerian Adnan și Banienschi, cu juniorat în Italia

Dan HENEGAR

Publicat

în

Ultimele două transferuri realizate de Unirea Alba Iulia, „lanterna roșie” a Seriei a 9-a din eșalonul terț sunt apărătorii Adnan Benkirat (31 de ani, din Algeria) și Cătălin Banienschi (18 ani, jucător ce a jucat 3 ani în Italia, la Olterepo și Piacenza).

Petrecerea Divorțaților

Ultimul (foto), este un fost internațional Under 17 al României, evoluează pe banda stângă, aparține de Petrolul Ploiești, în toamnă a debutat în Liga a 3-a, jucând în octombrie, pentru Luceafărul Oradea) și a fost dorit în această perioadă de Metalul Buzău. De asemenea, gruparea albaiuliană mai așteaptă mâine un nigerian, în probe, și mai caută un portar (l-a vrut pe Mihai Mincă, încă CS Universitatea nu i-a dat dezlegarea)

În această săptămână sunt amicalele cu Aurul Brad (mâine, ora 16.00, la Oarda de Jos) și Voința Stremț (sâmbătă, 19 februarie, ora 11.00, în deplasare).

Până în prezent, în încercarea de a evita retrogradarea, „alb-negrii” au rezolvat 7 achiziții: Denis Iepure (n. 2001, atacant, Victoria Viișoara), Darius Indrei (n. 2001, mijlocaș stânga, Victoria Viișoara), ambii împrumutați până la finele stagiunii, Ionuț Ispas (n. 1999, atacant, Performanța Ighiu), Ionuț Cîrloanță (atacant, 20 de ani, Unirea Ungheni), fundașul dreapta Erik Harangozo (n. 2003, ex Csikszereda Miercurea Ciuc, CFR Cluj juniori), Adnan (fundaș, n. 1990, din Algeria) și Banienschi (Luceafărul Oradea, via Petrolul Ploiești).

La majoritatea jucătorilor care s-au aflat în probe la începutul pregătirii s-a renunțat, excepția numindu-se Ispas.

De asemenea, albaiulienii s-au despărțit de 6 jucători, Al. Giurgiu (CS Ocna Mureș), Haj (Metalurgistul Cugir), Pocol (Someșul Dej), Bartok (revenit la FK Csikszereda Miercurea Ciuc), Cl. Morariu (expirat împrumutul de la CF Avrig) și Mocanu (Dacia Unirea Băila, direcționat de Concordia Chiajna, clubul de care aparține).

Foto: Piacenza Calcio


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale

Dan HENEGAR

Publicat

în

România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”, după duelul din Seria 7 din Liga 3 CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, 2-1 (0-0), a fost un derby „de Alba” onorat pe „Cetate”, un […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Știința București – Volei Alba Blaj 0-3, în Divizia A1

Dan HENEGAR

Publicat

în

Știința București – Volei Alba Blaj 0-3, în Divizia A1 Vicecampioana, a patra victorie consecutivă, 3-0  (25-12, 25-15, 25-19) în deplasare cu Știința București Citește și: Foto: Volei Alba Blaj, nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba | Miercuri, meci în „Alba Blaj” Arena, cu „U” Cluj Volei Alba Blaj a obținut a patra victorie consecutivă, […]

Citește mai mult