Unii șoferi ar putea rămâne fără permis de conducere din cauza unei directive europene ce trebuie aplicată la sfârșitul anului
Unii șoferi ar putea rămâne fără permis de conducere odată cu aplicarea unei directive europene care va trebui implementată şi în România la sfârșitul acestui an.
Potrivit directivei, eliberarea permiselor de conducere în cazul celor care trecut cu bine examenele la şcolile de şoferi sau reînnoirea în cazul conducătorilor auto nu se va mai putea face fără obţinerea unui aviz autorizat care să ateste dacă suferă, sau nu, de apnee moderata sau severă în somn, de tip obstructiv.
Cei bănuiţi că suferă de apnee moderată sau severă în somn, de tip obstructiv, vor fi supuşi unei consultaţii medicale, pentru obținerea unui aviz autorizat, înainte de eliberarea sau reînnoirea permisului de conducere.
Prevederea este conţinută în Directiva CE 2014/85/UE din 1 iulie 2014 care modifică Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului Europei privind permisele de conducere.
Cei care suferă de apnee moderată sau severă în somn, de tip obstructiv, vor putea obţine permise de conducere sau să şi le reînnoiască numai dacă dovedesc că urmează un tratament adecvat și prezintă îmbunătățiri în ceea ce privește somnolența, fapt confirmat de un aviz medical.
Atentie! La solicitarea unui permis cu o noua valabilitate, fisa medicala este obligatorie indiferent daca permisul vechi a expirat sau nu.
Sursa Realitatea.net
(V.N.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat
E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]
Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]
