Un turc în vârstă de 52 de ani – primul cetăţean străin depistat cu şedere ilegală în Alba, în 2014
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Alba au desfăşurat luni, 6 ianuarie a.c., o serie de controale cu forţe proprii, pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor pe raza municipiului Alba Iulia.
În urma verificărilor efectuate în diferite zone ale municipiului, a fost depistat cu şedere ilegală un cetăţean turc, în vârstă de 52 ani. Persoana în cauză a intrat în ţară în baza unei vize Schengen şi la expirarea dreptului de şedere nu a părăsit România. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat ca pe numele acestuia a fost emisă, anterior depistării, o Comunicare de părăsire a teritoriului naţional, pe care nu a respectat-o.
Ca urmare a celor constatate, poliţiştii au emis o decizie de returnare prin care cetăţeanul turc este obligat să părăsească ţara în termen de 15 zile. Totodată, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 400 lei, conform OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare.
”Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, va continua organizarea unor astfel de acţiuni pe linia combaterii şederii şi muncii ilegale, atrăgând atenţia cetăţenilor străini asupra respectării legislaţiei în vigoare în ce priveşte dreptul de şedere pe teritoriul României”, precizează reprezentanții Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică
Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
