Curier Județean

Un tânăr de 20 de ani, din Sebeș, suspectat că s-a urcat drogat la volan. Este cercetat de polițiștii din Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Un tânăr de 20 de ani, din Sebeș, suspectat că s-a urcat drogat la volan. Este cercetat de polițiștii din Alba

Un tânăr de 20 de ani, din Sebeș, este cercetat de polițiști, fiin dsuspectat că s-a urcat drohgat la volanul mașinii.

Citește și: Scandal într-o comună din Alba: Doi tineri REȚINUTI de polițiști după ce au bătut un bărbat pe stradă și i-au distrus telefonul

Petrecerea Divorțaților

La data de 18 februarie 2024, în jurul orei 01.00, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au oprit, pentru control, pe strada Horea din municipiul Sebeș, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din municipiul Sebeș.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

4,9 kilometri de drumuri intră în planul de reabilitare dintr-o comună de munte din Alba: Investiție de peste 20 de milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

4,9 kilometri de drumuri intră în planul de reabilitare dintr-o comună de munte din Alba: Investiție de peste 20 de milioane de lei Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru un proiect de infrastructură rutieră care vizează modernizarea a 4,868 de kilometri de străzi și racorduri […]

Citește mai mult

Curier Județean

Autobază pentru 60 de autobuze electrice la Alba Iulia, pe 1,5 hectare de pășune: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Autobază pentru 60 de autobuze electrice la Alba Iulia, pe 1,5 hectare de pășune: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a luat decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul „Realizare infrastructură pentru dezvoltare sistem de transport public local/zonal de călători”, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Polițiștii din Alba, alături de elevi înainte de vacanță: Peste 400 de copii, implicați în activități pentru siguranță

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii din Alba, alături de elevi înainte de vacanță: Peste 400 de copii, implicați în activități pentru siguranță Siguranța rutieră, prevenirea bullyingului și a violenței, dar și riscurile din mediul online au fost principalele teme abordate de polițiștii din cadrul IPJ Alba, în perioada 19–23 octombrie 2026, în unitățile de învățământ din județ. Acțiunile, desfășurate […]

Citește mai mult