Curier Județean

Un șofer cu alcoolemie a distrus cu mașina o țeavă de gaz, la Jidvei

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Un tânăr șofer cu alcoolemie a provocat, sâmbătă dimineața, un accident rutier soldat cu pagube materiale, pe DJ 107, la ieşirea din localitatea Jidvei.

Petrecerea Divorțaților

Polițiștii care au efectuat cercetările faţa locului au stabilit că D.J., de 24 de ani, din Cetatea de Baltă, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum împrejurare în care a pierdut controlul asupra acestuia şi a ieşit în afara carosabilului, distrugând o ţeavă de gaz.

La locul evenimentului rutier s-au deplasat şi reprezentanţii societăţii furnizoare de gaze care au intervenit şi au remediat defecţiunea.

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul care a provocat accidentul rutier era sub influenţa alcoolului, valoarea indicată de aparatul etilotest fiind de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat motiv pentru care a fost condus la spitalul din Blaj unde i-a fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de D.J. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]

Citește mai mult

Curier Județean

Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]

Citește mai mult