Un investitor din județul Hunedoara vrea să exploateze aurul din valea Ardeu, pe raza comunei Almașu Mare
Un investitor din județul Hunedoara vrea să exploateze aurul din valea Ardeu, pe raza comunei Almașu Mare
O firmă înregistrată în Orăștie, județul Hunedoara, cere acordul autorităților de mediu din Alba să exploateze aur aluvionar din perimetrul Almaș Nădăștie Gold. Este vorba despre S.C. Green Dacia Resources SRL iar perimetrul de exploatare este situat pe valea Ardeu, între zona de amonte a localităţii Almaşu Mare şi până
în zona de aval a localităţii Glod, comuna Almaşu Mare, județul Alba.
Proiectul are ca scop extragerea aurului aluvionar prin metoda separării gravitaționale iar valoarea investiției este estimată la 35.000 de euro. Perioada de implementare a proiectului este de 1-2 ani. Potrivti documentației depuse la APM Alba, capacitatea totală de producție este de circa 40 metri cubi de concentrat aurifer.
”Prelevarea aluviunilor din albie se face prin aspirație cu draga prin intermediul furtunului flexibil prevăzut cu sorb cu o sită de 4-5 mm sau prin intermediul miniexcavatorului. Exploatarea se va realiza prin deplasarea sorbului/respectiv jgheabului, pe direcțiile dinspre aval spre amonte și a sorbului din firul văii spre maluri, în fâșii longitudinale paralele cu malurile”, se arată în proiect. APM Alba va decide în perioada următoare dacă va elibera acordul de mediu pentru acest proiect.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]
