Ştirea zilei

Un fost proxenet și dealer de droguri din Alba, din nou după gratii în urma flagrantului poliției. Cine este traficantul care încerca să vândă peste 300 de ecstasy

Ioana Oprean

Publicat

în

Un traficant de droguri de mare risc din județul Alba, cu un trecut infracţional şocant, a fost arestat la Alba Iulia. Bărbatul, fost proxenet, a revenit în arest după doi ani de la momentul liberării condiţionate. Mailat Ovidiu Pavel are cazier de traficant de droguri şi persoane. După ce a ieşit din închisoare s-a apucat din nou de infracţiuni, pentru a câştiga uşor şi rapid bani.

Nu a apucat să facă mare lucru pentru că a fost arestat preventiv pe 2 noiembrie, după ce a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă peste 300 de comprimate de ecstasy (MDMA). Contestaţia a fost respinsă, ulterior, la Curtea de Apel Alba Iulia.

Flagrantul a avut loc în oraşul Ocna Mureş, unde, poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia împreună cu procurorii DIICOT Alba, l-au depistat cu 348 de comprimate de MDMA, despre care există suspiciunea că provin din Germania, pe care încerca să le vândă. Valoarea totală a drogurilor este de aproape 30.000 de lei. MDMA (metilen-dioxid-metilamfetamina) este numele ştiinţific al drogului ecstasy.

Este drog psihoactiv sintetic, care provoacă dependenţă, cu proprietati asemanatoare amfetaminelor stimulante. Mailat a lucrat în 2019 o perioadă în Germania, unde ar fi intrat ăn legătură cu traficanţi de la care a cumpărat comprimatele de ecstasy. Bărbatul în vârstă de 42 de ani a mai trecut pe la închisoare.

A stat şase ani după gratii, în urma unei condamnări pentru infracţiuni grave. A fost trimis în judecată, alături de alte cinci persoane, pentru trafic de droguri şi trafic de persoane. A fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare în 2014, dar era în arrest preventiv din 2012. A traficat şase tinere pentru prostituţie Mailat era liderul unei grupări specializată în trafic de droguri şi trafic de persoane pe ruta România – Franţa.

În sarcina sa s-au reţinut infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori şi trafic de droguri şi introducere ilegală de arme letale în ţară (la percheziţii a fost descoperit un pistol, precum şi muniţie letală). În urma cercetărilor, procurorii au stabilit că gruparea infracţională a dus în străinătate un număr de şase tinere, din care una minoră, pentru a practica prostituţia.

Fetele erau racolate prin diferite metode, după care erau duse de traficanţi în Franţa, Italia şi Spania. O parte dintre acestea şi-au dat acordul pentru a practica prostituţia în străinătate, ba mai mult, au devenit la rândul lor traficante, astfel că acum sunt cercetate pentru prostituţie şi proxenetism.

În ceea ce priveşte minora, potrivit anchetatorilor aceasta a fost sedusă de unul dintre traficanţi care i-a promis că îi va procura acte false pentru a fugi împreună în Franţa, ajungând, în final, să întreţină relaţii sexuale cu mai multe persoane în România. De asemenea, au fost interceptate două colete care conţineau droguri de mare risc, respectiv cocaină, trimise în România din Franţa, prin intermediul unor firme de transport.

După interceptarea acestor colete au fost făcute şi percheziţiile domiciliare, în cursul cărora oamenii legii au găsit aproape 10.000 de euro. Favorizat de legea recursului compensatoriu Bărbatul a fost liberat condiţionat în 19 septembrie 2018 şi a beneficiat şi de legea recursului compensatoriu, primind peste 400 de zile de libertate. ”Din totalul de 3.652 de zile închisoare condamnatul a executat 2.187 zile, i se consideră ca executate în baza legii nr. 169/2017 420 de zile, iar ca urmare a muncii prestate i se consideră executate 279 de zile, la data analizării în comisie fiind îndeplinit criteriul fracţiei minime prevăzute de lege.

Raportat la conduita condamnatului, instanţa observă că pe parcursul perioadei de detenţie acesta a avut un comportament preponderent corespunzător, a fost recompensat de 23 de ori şi a câştigat urmare a muncii prestate un număr de 279 de zile considerate ca executate.

A fost sancţionat disciplinar de 3 ori, însă a mai fost discutat încă o dată în comisie. Faţă de faptul că nu a mai fost sancţionat disciplinar de la analiza precedentă, fiind recompensat de 5 ori în perioada amânării , instanţa apreciază că petentul condamnat a fost stăruitor în muncă, disciplinat şi a dat dovezi temeinice de îndreptare”; se precizează în hotărârea Judecătoriei Aiud prin care s-a admis liberarea condiţionată. Dacă va fi condamnat în noul dosar, Mailat va executa şi restul de 766 de zile din condamnarea anterioară.

Sursa: adevărul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Tragedie fără margini în centrul Brașovului: Un Duster a spulberat trei pietoni. Doi oameni au murit

Ioana Oprean

Publicat

în

Tragedie fără margini în centrul Brașovului: Un Duster a spulberat trei pietoni. Doi oameni au murit Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov intervin la un accident rutier care a avut loc cu puțin timp în urmă pe strada Mureșenilor, din Municipiul Brașov, a transmis IPJ Brașov marți, 11 august 2026, la ora 21.57. Din primele […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Vara la 0°C în Alba: Peștera Ghețarul de la Scărișoara, „palatul de gheață” din Munții Apuseni

Ioana Oprean

Publicat

în

Vara la 0°C în Alba: Peștera Ghețarul de la Scărișoara, „palatul de gheață” din Munții Apuseni În inima Munților Apuseni, într-unul dintre cele mai spectaculoase peisaje carstice din România, se află una dintre cele mai impresionante atracții naturale ale județului Alba. Peștera Scărișoara, situată la aproximativ 1.165 de metri altitudine, adăpostește cel mai mare ghețar […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Un oraș mic din Alba are firmă proprie de transport public electric modern, cu toate avizele necesare: Trei autobuze și un microbuz pentru locuitorii din oraș și comunele învecinate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Video | Un oraș mic din Alba are firmă proprie de transport public electric modern, cu toate avizele necesare: Trei autobuze și un microbuz pentru locuitorii din oraș și comunele învecinate Un nou serviciu de transport public local funcționează la Ocna Mureș, cu trei autobuze electrice și un microbuz. Societatea înființată de administrația locală asigură […]

Citește mai mult