Actualitate

Un deputat PSD vrea majorarea pedepselor pentru trafic de influență și luare de mită

Ioana Oprean

Publicat

în

Deputatul PSD Andrei Valentin Sava a depus la Senat două proiecte de lege de modificare a Codului Penal, privind majorarea pragurilor pentru infracțiunile de luare de mită și trafic de influență. 

Petrecerea Divorțaților

Acesta vrea majorarea pragului inferior al pedepsei pentru luare de mită, de la 3 la 4 ani şi a pragului superior, de la 10 la 12 ani, o mărire urmând a se face şi în cazul dării de mită, cu până la 9 ani, faţă de 7 ani, pragul superior, în cazul traficului de influenţă, pedeapsa maximă ajungând la 9 ani, faţă de 7 cât este în prezent.

Potrivit proiectului de modificare a articolului 289 din Codul Penal, „fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 12 ani”, conform news.ro.

Cel de-al doilea proiect depus de deputatul Andrei Valentin Sava prevede majorarea pragurilor pedepselor cu închisoarea pentru traficul de influenţă.

Concret, acesta propune modificarea articolului 291, din Codul Penal, astfel: „pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 9 ani”, scrie Adevărul.

În prezent, Codul Penal prevede închisoare de la 2 la 7 ani pentru traficul de influenţă.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]

Citește mai mult