Actualitate

Un deputat PNL din Alba, grav bolnav și foarte slăbit, a mers să voteze la moțiunea de cenzură

Ioana Oprean

Publicat

în

Un deputat PNL din Alba, grav bolnav și foarte slăbit, a mers să voteze la moțiunea de cenzură.

Unul dintre cele 238 de voturi pentru moţiunea de cenzură în urma căreia a fost demis Guvernul PSD a venit din partea lui Corneliu Olar, un deputat PNL de Alba aflat într-o situaţie medicală dificilă. Apariţia acestuia a fost şocantă, fiind mult slăbit faţă de acum câteva luni.

Petrecerea Divorțaților

Corneliu Olar a purtat tot timpul pălărie, ceea ce arată că face un tratament cu citostatice. În momentul votului, a fost aplaudat de către colegii de partid şi de alţi parlamentari. Olar este la al doilea mandat de deputat, primul fiind obţinut în 2008 pe listele fostului PDL. Anterior, a condus timp de trei mandate comuna Horea din Munţii Apuseni. Stilul său care emana tendinţe megalomanice i-au adus de-a lungul timpului mai multe porecle: ”Buldozerul”, ”Groful Apusenilor”, ”Drujba Apusenilor”.

Ultima poreclă provine de la faptul că acesta a deţinut şi deţine în continuare, prin interpuşi, instalaţii de debitare a lemnului. Corneliu Olar a fost, în perioada 1989 – 1991, preşedintele cooperaţiei Horea, din judeţul Alba.

La alegerile locale din 1992 a câştigat un mandat de consilier local al comunei Horea (candidând independent), pentru ca alegerile din 1996 să îi aducă fotoliul de primar al localităţii, pe care l-a ocupat timp de 12 ani (până în anul 2008), când a candidat pentru un mandat de deputat pe listele PDL (partid la care a aderat din 2003), devenind astfel deputat de Alba, în colegiul uninominal numărul 5 (Apuseni – Teiuş). În 2012, a pierdut alegerile în colegiu, în favoarea candidaţului PSD, dar a revenit în Parlament, în 2016, fiind primul pe lista PNL Alba pentru Camera Deputaţilor.

În Parlament s-a remarcat cu mai multe iniţiative legislative despre care a susţinut că sunt în beneficiul moţilor. Olar a fost unul dintre puţinii parlamentarii liberali care au votat pensiile speciale pentru primari, încălcând astfel decizia partidului. În decembrie 2018, deputatul de Alba a intrat în Parlament cu o macetă. Olar a folosit maceta ca să taie un cozonac imens din care l-a servit inclusiv pe Liviu Dragnea, preşedinte al Camerei Deputaţilor la momentul respectiv. Paloşul a fost introdus în Parlament prin filtrul de securitate, deputatul ascunzându-l sub haină.

Până în 2004, Corneliu Olar a fost adminstrator la două firme: Olarys SRL şi Umbra Văii Horea SRL. Momentele extravagante erau ”specialitatea” lui Olar încă de pe vremea când era primar, când şi-a botezat încăperea din care conducea frâiele comunei ”biroul oval” şi unde chiar a scris pe primărie ”Casa Albă din Horea”. De atunci, extravaganţele acestuia au evoluat şi ele. În primul său mandat de deputat, în 2010, când s-a prezentat cu întârziere la întâlnirea cu ministrul Administraţiei şi Internelor, care avea loc la Traseul celor Trei Fortificaţii, în Alba Iulia, acesta a lăsat maşina în mijlocul drumului, cu geamul din dreapta faţă coborât, cu uşile deschise şi cheile în contact. Apoi le-a spus celor care se aflau în zonă – turişti, jurnalişti, garda cetăţii, curioşi aflaţi întâmplător prin zonă – să-i parcheze maşina de parlamentar, precizând, totodată, cu ironie, că-i plătită „din banii voştri”.

În 2012, Corneliu Olar a criticat-o public pe Elena Udrea pe tema opulenţei afiaşată de aceasta, în condiţiile de austeritate de atunci. „I-am spus şi Elenei Udrea, mă faci de mă opresc moaţele mele pe drum şi îmi cer câte o geantă, geantă ca la Udrea. Io am mai dus câte o gentulică aşa, mai ieftină, dar nu vor numai geantă de marcă, dar n-am atâţia bani încât să le dau genţi de marcă. A stricat piaţa“, a declarat, atunci, parlamentarul. Cariera politică a lui Olar nu s-a conturat de fiecare dată aşa cum şi-a dorit, dar acesta nu a ezitat să profite la maximum de momentele în care s-a aflat la putere. În 29 noiembrie 2018, Corneliu Olar a pierdut definitiv un proces prin care a contestat un raport al Agenţiei Naţionale de Integritate care l-a identificat în conflict de interese pentru că şi-a angajat fiica la cabinetul parlamentar, în perioada 2009 – 2011.

Corneliu Olar a câştigat procesul, în martie 2016, la Curtea de Apel Alba Iulia, dar a pierdut definitiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pierderea procesului nu a însemnat şi pierderea mandatului de deputat, acesta riscând cel mult să returneze banii încasaţi de fiica sa, adică aproape 30.000 de lei. În primul mandat de deputat, cu sprijinul Consiliului Judeţean Ilfov, a meseriaşilor din comuna natală, a unor oameni din Albac, Bucium, Sălciua şi al altor localităţi moţeşti, Olar a ridicat, pe cheltuiala proprie, în comuna Baloteşti, la Săftica o “casă a moţilor”, botezată ulterior ”Ambasada Moţilor”. Corneliu Olar a fost ”vedetă” şi după accidentul aviatic ce a avut loc în Apuseni, în ianuarie 2014, soldat cu decesul pilotului Adrian Iovan şi a studentei Aura Ion. Acesta a coordonat o echipă de căutători moţi care au ajuns primii la locul accidentului. Între timp, drumul de acces pe Muntele Petreasa, denumit ”Drumul lui Iovan” a fost asfaltat, tot la iniţiativa parlamentarului.

sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Mâine | Luca Niculescu se întâlnește cu partidele pentru stabilirea programului de guvernare. Programul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Mâine | Luca Niculescu se întâlnește cu partidele pentru stabilirea programului de guvernare. Programul  Premierul desemnat Luca Niculescu va avea joi discuții cu partidele parlamentare, pe agenda întâlnirilor aflându-se programul de guvernare și susținerea de care ar putea beneficia viitorul Executiv în Parlament. Luca Niculescu va merge la sediul fiecărui partid. Luca Niculescu se va […]

Citește mai mult

Actualitate

Auditul privind monitorizarea şi disponibilitatea medicamentelor, finalizat de Ministerul Sănătăţii: Principalele deficienţe constatate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Auditul privind monitorizarea şi disponibilitatea medicamentelor, finalizat de Ministerul Sănătăţii: Principalele deficienţe constatate Misiunea de audit public intern privind activitatea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) şi a structurilor din Ministerul Sănătăţii cu atribuţii în domeniul medicamentului a fost finalizată de Ministerul Sănătăţii. Au fost constatate numeroase deficienţe, care arată […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum pot fi aduse în legalitate construcțiile fără autorizație: Ce este noua autorizație de regularizare. Ce construcții pot fi făcute fără autorizație

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum pot fi aduse în legalitate construcțiile fără autorizație: Ce este noua autorizație de regularizare. Ce construcții pot fi făcute fără autorizație Proprietarii din România care au ridicat construcții fără autorizație de construire sau au executat lucrări diferite de cele prevăzute în autorizația existentă au la dispoziție, în anumite condiții, un nou mecanism pentru intrarea […]

Citește mai mult