Curier Județean

Un cugirean dat în urmărire de polițiști a fost prins la frontiera de la Salonta – este suspectat de comiterea unor furturi de autoturisme

Ioana Oprean

Publicat

în

Cea de-a treia persoană bănuită de comiterea furturilor de autoturisme, comise în scop de folosinţă, a fost identificată şi reţinută. Era dată în urmărire la nivel naţional şi a fost identificată de poliţiştii de frontieră din Salonta. Aceasta a fost depusă în arestul IPJ Alba, pentru executarea mandatului de arestare preventivă.

Petrecerea Divorțaților

La data de 28.09.2015, în jurul orei 4.00, poliţiştii din Cugir au fost anunţaţi de către poliţiştii de frontieră de la Salonta, cu privire la faptul că a fost depistat A.N., de 28 de ani, din Cugir, care era dat în urmărire la nivel naţional.

Tânărul este posesorul unui mandat de arestare preventivă, pentru furt în scop de folosinţă şi conducere fără permis.

Din cercetări a rezultat că în noaptea de 22/23 septembrie a.c., tânărul, împreună cu alţi doi tineri din Cugir, au sustras un autoturism dintr-o parcare din Cugir şi au circulat cu el până pe raza localităţii Balomiru de Câmp, unde l-au abandonat, după ce au fost implicaţi într-un accident rutier, fără victime.

Poliţiştii au stabilit că, cei 3 tineri sunt bănuiţi de comiterea altor 3 furturi de autoturisme, fapte săvârşite în luna septembrie a.c., din localităţile Vinţu de Jos, judeţul Alba şi Aurel Vlaicu, judeţul Hunedoara. Totodată, din cercetări a rezultat că A.N., fără a poseda permis de conducere, a condus autoturismele furate.

A.N. a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Alba.

Informații de background:

În data de 23.09.2015, ora 7.00, Poliția oraşului Cugir a fost sesizată de către un bărbat din localitate, despre faptul că în noaptea de 22 spre 23.09.2015, din parcare, i-a fost sustras autoturismul proprietate, în valoare de 5.000 lei.

La scurt timp după sesizare, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii de investigaţii criminale au identificat autoturismul care era abandonat în șanțul de pe marginea DN 7, la intersecţia cu localitatea Balomirul de Câmp. Acesta prezenta avarii la aripa spate stânga.

Continuând investigaţiile poliţiştii au reuşit identificarea a trei persoane de 18, 27 şi 28 de ani, din Cugir, bănuite de comiterea furtului în scop de folosinţă.

Din cercetările efectuate a rezultat că cele trei persoane sunt implicate în alte trei infracţiuni de furt de auto în scop de folosinţă, fapte săvârşite în luna septembrie 2015 pe raza localităţilor Vinţu de Jos, judeţul Alba şi localitatea Aurel Vlaicu din judeţul Hunedoara.

La data de 23.09.2015, poliţiştii au luat faţă de B.R.G. (18 ani) şi M.R.V. (27 ani) măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, iar la data de 24.09.2015 au fost prezentaţi Judecătoriei Alba Iulia şi arestaţi preventiv.

Totodată, faţă de A.N., care se sustrăgea cercetărilor, a fost emis un mandat de arestare preventivă în lipsă. (Z.U.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Autobază pentru 60 de autobuze electrice la Alba Iulia, pe 1,5 hectare de pășune: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Autobază pentru 60 de autobuze electrice la Alba Iulia, pe 1,5 hectare de pășune: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a luat decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul „Realizare infrastructură pentru dezvoltare sistem de transport public local/zonal de călători”, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Polițiștii din Alba, alături de elevi înainte de vacanță: Peste 400 de copii, implicați în activități pentru siguranță

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii din Alba, alături de elevi înainte de vacanță: Peste 400 de copii, implicați în activități pentru siguranță Siguranța rutieră, prevenirea bullyingului și a violenței, dar și riscurile din mediul online au fost principalele teme abordate de polițiștii din cadrul IPJ Alba, în perioada 19–23 octombrie 2026, în unitățile de învățământ din județ. Acțiunile, desfășurate […]

Citește mai mult

Curier Județean

VCST Alba, producătorul de componente auto, subsidiara locală a grupului belgian BMT, cifră de afaceri de 187,7 milioane lei în 2025, în creștere cu 9,3%

Ioana Oprean

Publicat

în

VCST Alba, producătorul de componente auto, subsidiara locală a grupului belgian BMT, cifră de afaceri de 187,7 milioane lei în 2025, în creștere cu 9,3% VCST Automotive Production Alba, producătorul de componente auto, subsidiara locală a grupului belgian BMT, a raportat pentru anul 2025 o cifră de afaceri de 187,7 milioane lei (37,2 milioane euro), […]

Citește mai mult