Curier Județean

Un bărbat din Alba Iulia nu se poate abține să își înjure vecina. Jandarmii nu contenesc să îl amendeze

Bogdan Presecan

Publicat

în

Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, un bărbat din Alba Iulia şi-a adus aminte de distracţia sa preferată în astfel de momente: înjurarea şi jignirea vecinei, susțin reprezentanții Jandarmeriei Alba.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit instituției, “femeia a chemat jandarmii, iar aceştia l-au sancţionat contravenţional cu 200 de lei.

Cei doi vecini locuiesc pe strada Stejarului din cartierul Bărăbanţ şi sunt cunoscuţi în zonă pentru faptul că, de mai multe ori, au stat la baza unor situaţii conflictuale. Nu de puţine ori conflictele iscate de aceştia au necesitat intervenţia jandarmilor care, de fiecare dată, i-au sancţionat contravenţional şi le-au recomandat să respecte normele de convieţuire socială. Ca urmare a acestui fapt, se pare că femeia şi-a revizuit comportamentul şi sâmbătă, 6 septembrie, în momentul în care a fost înjurată şi jignită de vecinul său, domnul N.M. (52 de ani), s-a abţinut să-i răspundă acestuia în acelaşi fel şi a apelat 112, solicitând ajutor. Ca de obicei, un echipaj de jandarmerie a intervenit şi a constatat că, de data aceasta, doar bărbatul este vinovat, drept pentru care l-a sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 de lei. Întrebat care este motivul certurilor repetate, acesta a replicat că nu are nevoie de un motiv, că el de fapt nici nu vorbeşte cu femeia respectivă, dar că, de fiecare dată când o vede, nu se poate abţine să nu o înjure.”


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]

Citește mai mult

Curier Județean

Accident la Câmpeni: Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a acroșat mașina condusă de o tânără din Gârda de Sus și a plecat de la locul faptei. A fost găsit de polițiști și reținut

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident la Câmpeni: Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a acroșat mașina condusă de o tânără din Gârda de Sus și a plecat de la locul faptei. A fost găsit de polițiști și reținut Un accident rutier a avut loc joi seara, la Câmpeni. Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Șofer din Sebeș, prins de polițiști ,,mort de beat” la volan: Avea o alcoolemie de 1,69 mg/l și a fost reținut

Ioana Oprean

Publicat

în

Șofer din Sebeș, prins de polițiști ,,mort de beat” la volan: Avea o alcoolemie de 1,69 mg/l și a fost reținut Un șofer din Sebeș a fost reținut de polițiști după ce a fost prins ,,mort de beat” la volan. Bărbatul avea o alcoolemie de 1,69 mg/l. Potrivit IPJ Alba, la data de 13 noiembrie […]

Citește mai mult