Cum s-a luptat un bărbat din Alba, GRAV bolnav de cancer, cu sistemul: A fost încadrat greșit în gradul de handicap și a cerut dreptate în Instanță
O persoană din județul Alba, care a fost încadrată de către Comisia de Evaluare a a Persoanelor Adulte cu Handicap Alba în gradul de handicap grav, fără însă să-i fie acordat gradul de handicap grav cu asistent personal, a câștigat încadrarea în instanță.
În motivare reclamantul susţine că, în fapt, prin certificatul de încadrare în grad de handicap, comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, a decis încadrarea sa în gradul de handicap grav, raportat la afecţiunile de care suferă, fără însă să-i fie acordat gradul de handicap grav cu asistent personal.
Apreciază că acest certificat a fost eliberat cu încălcarea prevederilor Ordinului nr. 762/31.08.2007 al MMFES, unde sunt stabilite criteriile medico-psihosociale care stau la baza încadrării într-un grad de handicap, în funcţie de afecţiunea de care suferă o persoană.
Astfel, arată că din actele medicale depuse la comisia de evaluare, reiese faptul că i-a fost stabilit diagnosticul: Adenocarcinom rectosigmoidian, canal anal operat incomplet, metastaze hepatice, metastaze pulmonare, carcinom scuamos nekeratinizat moderat dif orofaringe operat 1997, recidivat reoperat 2007.
Susţine că din ancheta socială efectuată de personalul din cadrul serviciului de asistenţă socială din cadrul unei Primării din Alba, reiese fără putinţă de tăgadă, faptul că este dependent total de ajutor din partea altei persoane pentru asigurarea activităţilor zilnice, igienă personală, prepararea hranei, activităţi gospodăreşti, gestionarea bunurilor proprii, conformarea la recomandările medicale, având nevoie de altă persoană să-l însoţească la efectuarea de tratamente oncologice.
Cu toate că această anchetă socială a fost depusă la dosarul înregistrat la comisia de evaluare, consideră că nu s-a ţinut cont de concluziile acesteia şi i s-a acordat doar un grad de handicap grav, fără însoţitor.
„Admite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Alba din cadrul Consiliului Județean Alba, în consecinţă:
Anulează certificatul de încadrare în grad de handicap şi obligă pârâta să emită un nou certificat prin care să dispună încadrarea reclamantului în gradul de handicap „Grav cu asistent personal”, cu valabilitate 12 luni.
Respinge acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului Alba.
Obligă pârâta Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Alba din cadrul Consiliului Județean Alba să plătească reclamantului suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”, se arată în hotărârea Tribunalului Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]
Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul
Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca baraj Oașa”. Lucrările sunt propuse […]
Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri
Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri Judecătoria Alba Iulia a respins, pe 30 octombrie 2026, cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de Parchet […]

