Un albaiulian prădat de propriul musafir. I-a furat 500 de euro pe care îi ținea în bucătăria locuinței
Ieri, Poliţia Municipiului Alba-Iulia a fost sesizată prin 112, de către un cetăţean în vârstă de 32 de ani din Alba Iulia, cu privire la faptul că în aceeaşi zi, între orele, din locuinţa sa a dispărut suma de 500 de euro.
Potrivit IPJ Alba,”polițiștii s-au deplasat imediat la faţa locului şi în baza datelor şi informaţiilor exploatate cu operativitate, s-a reuşit identificarea principalului suspect de comiterea furtului, A.P.A., de 34 de ani, din municipiul Alba Iulia care, profitând de neatenţia gazdei sale, a sustras din bucătăria locuinţei, suma de 500 de euro.
Pe numele suspectului au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat iar cercetările sunt continuate în vederea recuperării prejudiciului.”
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]
