Turul în Liga 5, cel mai liniștit din ultimul deceniu în fotbalul din Alba!
Mihai Țîra, secretarul general al Asociației Județene de Fotbal Alba, consideră că din punct de vedere disciplinar prima parte a campionatului Ligii 5 a fost una demnă de apreciat, în cele 9 etape derulate în 3 serii neconsemnându-se evenimente regretabile.
“A fost unul dintre cei mai liniștiți ani în Liga 5 din ultimul deceniu, de când activez la AJF”, a precizat Țîra (36 de ani), la Radio “Unirea FM”.
La nivel județean, cea mai drastică suspendare din toamnă a fost dictată împotriva antrenorului George Țălnar, de la GT Sport Alba Iulia.
Albaiulianul a avut propriul său meci cu brigada de arbitri după jocul GT Sport Alba Iulia – Viitorul Vama Seacă, din etapa a 8-a a celui de-al 4-lea eșalon, pierdut 1-2, dintr-un penalty acordat în minutul 90+4 pentru henț de către centralul Darius Iviniș (din Zlatna, ulterior a promovat în Liga 3). În ședința din 25 octombrie, Comisia de Disciplină a AJF Alba a dictat o suspandare de 16 etape și o penalitate de 800 de lei, însă la recurs perioada a fost redusă la numai 9 partide.
“La Liga 4 au fost anumite jocuri, ca în orice campionat, unde, din diferite motive, au existat incidente. Mulți reclamă calitatea arbitrajelor, dar le-am cerut să vină și cu soluții. În Alba suntem cu arbitrajul la nivelul fotbalului, în plus nu există foarte multe alternative în privința delegărilor“, a punctat și Cristian Petropulos, președintele AJF Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto | SuperLiga Alba: Industria Galda, noul lider, după victoria de la Daia Romănă. Remiză albă în derby-ul de la Sebeș
SuperLiga Alba: Industria Galda, noul lider, după victoria de la Daia Romănă. Remiză albă în derby-ul de la Sebeș În urma etapei a 8-a din SuperLiga Alba s-a consemnat schimbarea liderului. Industria Galda a urcat pe primul loc grație victoriei categorice de la Daia Română, în condițiile în care derby-ul de la Sebeș s-a încheiat […]
Video | Supercupa României 2026 la volei feminin: Volei Alba Blaj învinsă de campioana CSO Voluntari
Supercupa României 2026 la volei feminin: Volei Alba Blaj învinsă de campioana CSO Voluntari Vicecampioana Volei Alba Blaj a fost învinsă, sâmbătă, 17 octombrie 2026, de campioana en-titre CSO Voluntari în Supercupa României la volei feminin. Echipa din Voluntari s-a impus cu 3-0 (25-21, 30-28, 25-16). Meciul a durat o oră și 38 de minute. Partida […]
Video | CIL Blaj, remiză albă în derby-ul de la Sântâna: Care au fost momentele cheie ale partidei
CIL Blaj, remiză albă în derby-ul de la Sântâna: Care au fost momentele cheie ale partidei CIL Blaj a încheiat la egalitate, 0-0, partida din deplasare cu Unirea Sântana, derby-ul rundei a noua din Liga 3 de fotbal. Prima repriză a oferit un joc dinamic, cu acțiuni la ambele porți. În prim-plan-ul fazelor ofensive ale […]
