Sport

Turul Ciclist al Sibiului, în județul Alba, joi, 3 iulie și sâmbătă, 5 iulie | Vezi traseul parcurs și programul celor două etape

Dan HENEGAR

Publicat

în

Turul Ciclist al Sibiului, în județul Alba, joi, 3 iulie și sâmbătă, 5 iulie | Vezi traseul parcurs și programul celor două etape

Turul Ciclist al Sibiului, ediția a 15-a, va ajunge în Alba joi, 3 iulie, traseul primei etape cuprinzând și localități din județ. La fel se va întâmpla și sâmbătă, 5 iulie, în etapa a treia, cu municipiul Blaj aflat în prim-plan în ambele etape

Citește și: 14-18 august | Turul Ciclist al României 2024: Pe unde va trece traseul în județul Alba. PROGRAMUL

Petrecerea Divorțaților

Etapa inaugurală are o lungime de 215,3 kilometri, debutând la Sibiu și încheindu-se tot la Sibiu, după ce a trecut prin Șura Mică, Țapu, Blaj, Târnăveni, Mediaș și Bârghiș. Startul festiv se va da la ora 14.30 din Piața Mare, estimându-se încheierea cursei în jurul orei 20.00.

În Alba caravana este așteptată după ora 15.45, urmând a ajunge la Lunca (sprint), Valea Lungă, Blaj, Sâncel, Lunca Târnavei, Șona, Jidvei (sprint), Cetatea de Baltă și apoi, după aproximativ o oră, în județul Mureș, la Cornești și Adămuș.

Sâmbătă, 5 iulie, în etapa a treia (164,5 km), Sibiu-Șura Mică-Țapu-Blaj-Păuca-Mândra-Cristian-Rășinari-Arena Platoș, în Alba se va intra tot la Lunca (în jurul orei 11.00, sprint), trecându-se prin Valea Lungă, Blaj, Cergău Mare și Roșia de Secaș, tot jur de o oră), pentru a ajunge iar în Sibiu, la Păuca.

Ediţia a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului se desfăşoară în perioada 3-6 iulie pe un traseu de aproape 590 de km, care ajunge în trei judeţe: Sibiu, Alba şi Mureş. La start vor fi prezente 24 de echipe, inclusiv echipa naţională a României. Turul Ciclist al Sibiului este organizat de Clubul Sportiv Sibiu Sport Project, sub egida Federaţiei Române de Ciclism şi a Uniunii Cicliste Internaţionale. Competiţia este co-finanţată de Primăria Municipiului Sibiu şi de Consiliul Judeţean Sibiu prin Agenda Sport. Încă de la prima ediţie, care a avut loc în iulie 2011, Turul Sibiului s-a impus drept cea mai titrată competiţie ciclistă din România şi una dintre cele mai importante din sud-estul Europei, rezultând un amestec echilibrat de echipe ProTeam, continentale și naționale, venite din toate colțurile lumii. Este o demonstrație clară a prestigiului câștigat de competiția sibiană în ultimii ani, dar și a apetitului internațional pentru traseele spectaculoase din inima Transilvaniei. Capul de afiș îl țin, fără îndoială, cele trei echipe de nivel ProTeam: Israel – Premier Tech, Q36.5 Pro Cycling Team (Elveția) și Unibet Tietema Rockets (Franța). România va avea o participare extinsă, cu trei echipe continentale și lotul național: Monzon-Incolor-Gub și Mentorise Teem CCN, două structuri care cresc vizibil în peisajul local, echipa națională a României, care rămâne un pilon important pentru dezvoltarea cicliștilor tineri în curse internaționale.

Ediția din 2025 a traseului Turului Ciclist al Sibiului bate la ușă. Cursa pe etape din inima Transilvaniei se va desfășura în perioada 3-6 iulie și va consta dintr-o etapă pentru sprinteri, două pentru specialiști în cățărări și un contratimp scurt. Este a cincisprezecea ediție a cursei 2.1 UCI EuropeTour, iar 24 de echipe sunt confirmate să participe. Etapele Turului Ciclist al Sibiului 2025: *3 iulie, etapa 1: Sibiu – Sibiu (215,3 km); *4 iulie, etapa 2: Sibiu – Bâlea Lac (203,5 km); *5 iulie, etapa 3: Sibiu – Păltiniș (164,8 km); *6 iulie, etapa 4: Centrul Istoric al Sibiului ITT (3,3 km). Turul începe miercuri, 2 iulie, cu prezentarea echipelor în Piața Mare din Sibiu, iar a doua zi continuă cu prima etapă predominant plată, oferind sprinterilor șansa de a câștiga primul tricou galben al cursei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Blăjeanul Victor Oniga, la echipa României Under 17, în Cipru, pentru calificări la Europene!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Blăjeanul Victor Oniga, la echipa României Under 17, în Cipru, pentru calificări la Campionatele Europene! Blăjeanul Victor Oniga, legitimat la prim-divizionara FK Csikszereda Miercurea Ciuc a fost convocat la echipa națională a României Under 17 pentru calificările Campionatului European, jocuri în Cipru. Citește și: Foto: Blăjeanul Victor Oniga, gol pentru România Under 17! „Tricolorii”, două […]

Citește mai mult

Sport

Atleta Mihaela Blaga (Mica Roma Blaj/CSU Alba Iulia), locul 10, în Italia, la Corsa dei Castelli Trieste! Urmează naționalele de cros, la Băile Felix

Dan HENEGAR

Publicat

în

Atleta Mihaela Blaga (Mica Romă Blaj/CSU Alba Iulia), locul 10, în Italia, la Trieste! Urmează naționalele de cros, la Băile Felix, în weekend Atleta Mihaela Blaga (Mica Romă Blaj/CS Universitar Alba Iulia) s-a clasat pe locul 10 la un concurs internațional, disputat la Trieste (Italia). Este vorba despre a 11-a ediție a cursei „Corsa dei […]

Citește mai mult

Sport

În „Alba Blaj” Arena, derby Volei Alba Blaj – Dinamo, sâmbătă, la ora 18.00, în Divizia A1! Amelie Rotar împotriva Blajului!

Dan HENEGAR

Publicat

în

În „Alba Blaj” Arena, derby Volei Alba Blaj – Dinamo, sâmbătă, la ora 18.00! Amelie Rotar împotriva Blajului! Sâmbătă, în „Alba Blaj” Arena, la ora 18.00, este o confruntare electrizantă între Volei Alba Blaj și Dinamo, derby-ul etapei secunde din Divizia A1. Citește și: VIDEO: Volei Alba Blaj a câștigat Cupa României, după o finală […]

Citește mai mult