Tudor Zoicaș, talentatul fotbalist din Alba, a semnat cu „U” Cluj primul contract de profesionist!
Tudor Zoicaș, talentatul fotbalist din Alba în vârstă de 16 ani, a semnat primul contract de fotbalist profesionist cu Universitatea Cluj, liderul Ligii 1.
Zoicaș a ajuns la începutul anului în curtea „șepcilor roșii”, fiind considerat unul dintre jucătorii de mare pespectivă ai Academiei FC Universitatea Cluj. Atacantul evoluează la echipa Under 17 a Universității Cluj, câștigând titlul național Liga Elitelor Under 16 și pregătindu-se în ultima perioadă și cu echipa de seniori.
Zoicaș a semnat un hat-trick pentru echipa de juniori a Universității, în derby-ul orgoliilor cu CFR Cluj, scor 6-0.
La Universitatea Cluj evoluează și Sebastian Bran, un alt fotbalist albaiulian de perspectivă, fost coleg cu Zoicaș la Optimum Alba Iulia.
„Acum începe munca și vreau să ajung din ce în ce mai bun. M-am bucurat foarte tare că am câștigat Liga Elitelor Under 16, eram la început, în perioada de acomodare. Universitatea m-a remarcat la o acțiune de trial intejudețean, a durat până am decis, dar mă bucur că am optat pentru Universitatea”, a menționat Tudor, într-un interviu pentru site-ul oficial al clubului universitar.
Tatăl său, Lucian Zoicaș, a jucat fotbal la „U” Cluj, dar și la Pandurii Tg. Jiu, în Liga 1.
„Reușită extraordinară pentru fostul nostru jucător, Tudor Zoicaș, care a semnat primul contract de profesionist, chiar cu liderul Ligii I, Universitatea Cluj, urmând să evolueze la cel mai înalt nivel. Trecut pe la ACS Valea Frumoasei și Optimum Alba Iulia, cele 6 luni în care a evoluat cu succes la noi, la grupa de U17 de la LPS Sebeș, l-au propulsat pe Zoicaș în elita fotbalului adevărat si pe această cale îi urăm mult succes lui Tudor„, au transmis reprezentanții LPS Sebeș.
Foto: FC Universitatea Cluj
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]
Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!
CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]