Curier Județean

Tribunalul Alba a încuviințat în 2024 adopția pentru 25 de copii: Când au devenit majori, 2 tineri s-au interesat de părinții lor biologici

Ioana Oprean

Publicat

în

Tribunalul Alba a încuviințat în 2024 adopția pentru 25 de copii: Când au devenit majori, 2 tineri s-au interesat de părinții lor biologici

Anul trecut Tribunalul Alba s-a pronunţat cu privire la deschiderea procedurii adopţiei pentru 7 copii, pentru care s-au emis 6 sentinţe civile definitive şi irevocabile, potrivit raportului pe 2024 al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba.

Petrecerea Divorțaților

Compartimentul Adopții şi postadopţii a avut în evidenţă 11 copii, fiind emise 8 sentinţe civile definitive şi irevocabile cu privire la încredinţarea în vederea adopţiei, precum și 15 sentinţe civile definitive şi irevocabile cu privire la încuviinţarea adopţiei a 25 de copii. Este vorba despre 1 copil care n-a împlinit vârsta de 2 ani, 6 copii între 2 – 4 ani, 4 copii între 4 – 6 ani, 5 copii între 6 – 8 ani, 4 copii între 8 – 10 ani, 1 copil între 10 – 12 ani și 4 adolescenți de 12 – 14 ani.

Dintre aceştia, 5 copii „luați de suflet” sunt din judeţul Alba, iar ceilalţi sunt din judeţele: Iaşi, Vaslui, Neamţ, Tulcea, Dolj, Timiş, Sălaj, adoptaţi din profilul copiilor adoptabili.

În 2024, au fost atestate 24 de persoane sau familii ca apte să adopte, au fost reatestate 9 familii sau persoane, fiind retrase la cerere atestatele pentru alte 13 familii sau persoane și revocate două sentinţe de încredinţare în vederea adopţiei.

În schimb, 24 de persoane sau familii au solicitat atestatul de familie sau persoană aptă să adopte, iar în urma evaluării efectuate de către asistenţi sociali şi psihologi din cadrul Compartimentului adopţii şi postadopţii au fost eliberate 24 de atestate, solicitanții participând apoi și la cursuri de pregătire.

La finele anului 2024, erau în evidenţă 5 familii sau persoane aflate în procedură de evaluare pentru atestare. Psihologii au realizat evaluări psihologice pentru 98 de copiii aflaţi în procesul de deschidere a procedurii adopţiei, etapa de potrivire, încredinţare în vederea adopţiei şi monitorizare postadopţie. Atât asistenţii sociali, cât şi psihologii au evaluat şi monitorizat 33 de familii aflate în procedul de postadopție. Nu au intrat în procedura de potrivire practică sau nu au finalizat acest pas 14 familii sau persoane. Psihologii au organizat și un curs de educaţie parentală pentru părinţii adoptivi aflaţi în perioada de încredinţare în vederea adopţiei sau potrivire practică, la care au participat 24 de familii sau persoane.

Totodată, au fost monitorizaţi 36 de copii pentru încredinţare în vederea adopţiei şi încuviinţarea adopţiei şi 25 de familii, prin care s-a urmărit evoluţia copiilor şi a relaţiei dintre aceştia. Au fost monitorizaţi post adopţie 62 copii şi 37 de familii, fiind întocmite 16 rapoarte finale la sfârşitul perioadei de postadopţie.

La sfârşitul anului 2024 în cadrul Compartimentului Adopţii şi postadopţii au fost în evidenţa monitorizării postadopţie 62 de copii, pentru toţi aceştia întocmindu-se trimestrial rapoarte postadopţie. Pe de altă parte, 2 tineri înfiați s-au interesat de familia lor biologică când au împlinit 18 ani.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

La Sebeș continuă modernizarea transportului public: A fost semnat contractul pentru furnizarea a 7 autobuze electrice noi și încă 10 stații de încărcare

Ioana Oprean

Publicat

în

La Sebeș continuă modernizarea transportului public: A fost semnat contractul pentru furnizarea a 7 autobuze electrice noi și încă 10 stații de încărcare Sebeșul face un nou pas important spre un transport public modern și nepoluant. A fost semnat contractul pentru furnizarea a 7 autobuze electrice noi și 10 stații de încărcare, în cadrul proiectului […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | O mașină a ars ca o torță pe DN 7, în zona Vințu de Jos

Ioana Oprean

Publicat

în

O mașină a ars ca o torță pe DN 7, în zona Vințu de Jos Un incendiu s-a produs în noaptea de luni spre marți pe DN 7, în zona Vințu de Jos. Detașamentul de pompieri Sebeș a intervenit în jurul orei 2 pentru stingerea incendiului izbucnit la un autoturism. S-a acționat cu o autospecială […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Incendiu la o pensiune de pe strada Arieșului din Alba Iulia: 4 persoane s-au autoevacuat

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu la o pensiune de pe strada Arieșului din Alba Iulia: 4 persoane s-au autoevacuat Un incendiu s-a produs, în noaptea de luni spre marți, la o pensiune de pe strada Arieșului din Alba Iulia.  Incendiul s-a manifestat la o terasă a pensiunii. Din interiorul pensiunii s-au autoevacuat 4 persoane. S-a acționat la fața locului […]

Citește mai mult