Actualitate

Trend descendent al valului 2 al pandemiei, în Europa. Media cazurilor zilnice, în România, în continuare crescută

Ioana Oprean

Publicat

în

În țările europene, pandemia de coronavirus pare să capete un trend descendent al valului al doilea. Conform analizelor specialiștilor, în ultima săptămână, în Europa s-a înregistrat o medie zilnică mai mica decât în săptămâna anterioară cu 7-8%.

Petrecerea Divorțaților

Evoluţia din Europa vine pe fondul înăspririi măsurilor de combatere a pandemiei, inclusiv introducerea unor măsuri de semi-carantină. Alte ţări, cum ar fi Slovacia şi Austria, au recurs la testarea masivă a populaţiei, măsură care s-a dovedit a fi eficientă şi care a permis chiar ridicarea unor restricţii.

În România, numărul cazurilor înregistrate duminică a fost cu 17,74% mai mic decât duminica trecută. Totuşi, media zilnică în ultima săptămână a fost de 8.337 de cazuri noi, cu 3,24% mai mult faţă de săptămâna anterioară (8.075)

Specialiştii estimează că media zilnică în următoarea săptămână ar urma să fie cu 5-6% mai mică decât săptămâna care s-a încheiat. Pentru ca această scădere anticipată să se concretizeze, ar fi nevoie ca datele anunţate în următoarele zile să arate în felul următor: luni – 4.500-4.600 de cazuri, marţi – 7.700-7.800 de cazuri, miercuri – 9.500-9.700 de cazuri.

Chiar şi în condiţiile unei uşoare scăderi a numărului de cazuri, se estimează că presiunea pe secţiile de terapie intensivă va continua să crească în următoarele două săptămâni, în condiţiile în care aproape zilnic se anunţă noi recorduri în privinţa gradului de ocupare.

Între timp, specialiştii au început să vorbească despre un al treilea val al pandemiei, care ar putea avea loc în primele trei luni ale anului 2021, perioadă care ar trebui să coincidă cu începerea campaniei de vaccinare.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]

Citește mai mult

Actualitate

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]

Citește mai mult