Trei tineri, cercetați pentru tentativă de furt calificat. Au încercat să fure combustibil din mașini parcate în Alba Iulia
În noaptea de 2 octombrie, în jurul orelor 03,30, o patrulă de siguranţă publică formată din poliţist şi jandarm, au identificat şi oprit pentru control, în zona străzii Livezii din municipiul Alba Iulia, un autoturism în care se aflau 3 persoane despre care exista suspiciunea că au încercat să sustragă combustibil din rezervoarele unor autovehicule parcate pe strada Livezii din Alba Iulia.
Este vorba de 3 tineri, cu vârste de 18, 19 şi 21 de ani, doi din Aiud şi unul din Miraslău, care au fost observaţi de un cetăţean care locuieşte pe strada Livezii, în timp ce încercau să sustragă combustibil, faptă semnalată poliţiei prin 112.
Cei 3 tineri se deplasau cu un autoturism înmatriculat în judeţul Cluj în care a fost găsită o canistră goală. Asupra tinerilor a fost găsit un furtun şi chei pentru autoturisme Dacia pe care probabil intenţionau să le folosească în activitatea infracțională.
Faţă de cei 3 tineri a fost întocmit dosar penal în care sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de furt calificat iar poliţiştii din Alba Iulia continuă cercetările în vederea stabilirii întregii lor activităţi infracționale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Prezența unui urs, semnalată în satul Căpâlna din comuna Săsciori: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă
Prezența unui urs, semnalată în satul Căpâlna din comuna Săsciori: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată în comuna Săsciori, satul Căpâlna, miercuri, 21 octombrie 2026. Un echipaj de jandarmi se deplasează la fața locului, iar locuitorii din zonă au primit un mesaj RO-ALERT pentru prevenirea apariției […]
VIDEO | Accident rutier în Alba Iulia: O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini pe bl. Republicii
Accident rutier în Alba Iulia: O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini pe bl. Republicii Un accident rutier a avut loc miercuri seara, în jurul orei 19.30, pe bl. Republicii din Alba Iulia. O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini. Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit […]
Câlnic: Rețeaua electrică din centrul comunei va fi îngropată odată cu modernizarea intersecției dintre DJ 106F și DJ 670C
Câlnic: Rețeaua electrică din centrul comunei va fi îngropată odată cu modernizarea intersecției dintre DJ 106F și DJ 670C Rețeaua electrică aeriană din zona centrală a comunei Câlnic urmează să fie înlocuită cu cabluri îngropate, odată cu modernizarea intersecției dintre DJ 106F și DJ 670C. Distribuție Energie Electrică România (DEER) – Sucursala Alba caută o […]
