Trei bărbaţi din Cluj au fost prinşi în flagrant delict în timp ce sustrăgeau produse dintr-un supermarket
Trei bărbaţi din judeţul Cluj riscă dosar penal după ce au fost surprinşi în flagrant delict de jandarmi în timp de sustrăgeau diverse produse dintr-un supermarket din municipiul Sebeş.
Fapta s-a petrecut duminică, 3 februarie, în jurul orei 16.30, iar prezenţa jandarmilor a fost solicitată printr-un apel la 112 de către un agent de pază al magazinului. Acesta a semnalat faptul că observase două persoane care aveau un comportament suspect şi pe care le bănuia că au sustras produse din incinta magazinului. Mai mult, apelantul a adăugat că produsele respective a fost depozitate într-un autoturism parcat în apropiere, iar suspecţii se pregăteau de plecare. În aceste condiţii, un echipaj de jandarmerie s-a deplasat în regim de urgenţă în locul indicat prin apelul telefonic şi i-a oprit pe cei doi înainte să se facă nevăzuţi. În urma verificărilor legale, în autoturism au fost găsite mai multe produse alimentare şi cosmetice ( ciocolată, caşcaval, conserve, salam, pastă de dinţi şi şampon, în valoare de 1218 lei ) pe care cei doi au recunoscut că le-au sustras din mai multe magazine situate pe raza localităţilor Braşov, Făgăraş, Sibiu şi Sebeş şi pe care doreau să le valorifice în interes personal. În plus, aceştia au adăugat că mai aveau un prieten care încă se afla la “cumpărături” în supermarket, iar personalul de pază, atenţionat fiind de jandarmi, a reuşit în scurt timp să-l depisteze.
Suspecţii au fost identificaţi ca fiind Nicolaie Mucz (42 de ani), Laurenţiu Mozei (25 de ani) şi Ion Repede (40 de ani), toţi domiciliaţi pe raza judeţului Cluj. Pe numele acestora au fost efectuate actele premergătoare începerii urmăririi penale fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Cercetările vor fi continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sebeş.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]