Ştirea zilei

Trei ani și șapte luni de închisoare cu executare pentru un bărbat din județul Alba acuzat de tentativă la omor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Trei ani și șapte luni de închisoare cu executare pentru un bărbat din Cîlnic acuzat de tentativă la omor.

Petrecerea Divorțaților

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Cîlnic, a fost condamnat de un complet al Tribunalului Alba la pedeapsa de 3 ani și 7 luni de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor. Bordea Petrică este judecat penal după ce a înjunghiat un consătean cu un cuțit. Agresiunea a avut loc în 18 februarie 2018, dată la care inculpatul a fost reținut și, ulterior, arestat preventiv.

”Inculpatul Bordea Petrică, la data de 18.02.2018, în timp ce se afla pe raza localităţii Cîlnic, judeţul Alba, în jurul orelor 19,00-19,30, aflându-se în faţa imobilului cu nr. 162, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice a creat un conflict spontan, cu victima B.I., iar cu ajutorul unui cuţit pe care l-a avut asupra sa, i-a aplicat o lovitură în zona abdomenului, cauzându-i o «plagă înjunghiată abdominală, regiunea hipocontrului stâng».

Din constatările preliminare ale Serviciului Judeţean de Medicină Legală Alba a rezultat că, urmare a plăgii penetrante abdominale, s-a intervenit chirurgical şi s-a apreciat că leziunea cauzată a pus în primejdie viaţa victimei”, se afirmă într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba făcut public la momentul punerii sub acuzare a bărbatului. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Alba în 11 aprilie 2018, iar în 27 august a fost emisă prima sentință de condamnare.

Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel.

”Condamnă pe inculpatul Bordea Petrică la o pedeapsă de 3 ani şi 7 luni închisoare. (…) deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive, începând cu data de 18.02.2018 – la zi. În baza art. 399 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive a inculpatului, măsură prelungită şi menţinută ulterior în condiţiile legii. (…) dispune confiscarea de la inculpat a corpului delict – un cuţit cu lama de 12 cm folosit de inculpat la comiterea faptei şi aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului Alba.

În baza art. 5, 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpată în vederea introducerii în SNDGJ şi dispune comunicarea hotărârii în acest sens la IGPR şi încunoştinţarea inculpatului despre necesitatea prelevării de probe biologice”, se precizează în dispozitivul deciziei de la Tribunal.

Bărbatul a mai fost obligat să achite daune morale în valoare de 2.000 de lei către victimă, precum și cheltuieli de spitalizare de circa 2.900 de lei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]

Citește mai mult