Politică Administrație

Trei albaiulieni au fost amendați de Poliția Locală, pentru aruncarea deșeurilor menajere pe terenuri virane

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii locali albaiulieni au organizat, în data de 20 aprilie a.c., o acțiune care a avut drept scop identificarea şi sancţionarea persoanelor care aruncă deşeuri de orice tip pe terenurile virane de pe raza municipiului Alba Iulia.

Petrecerea Divorțaților

”În urma pândelor efectuate la Stația 220/110/20 KV aparținând Transelectrica situată pe str. Craivei cât și pe malul Râului Mureș în zona cartierului Pâclișa, polițiștii locali au surprins trei persoane: I.F. în varstă de 63 de ani, I.D.E. în varstă de 25 de ani, M.I.P. în varstă de 26 de ani, toți din Alba Iulia, în timp ce aruncau deșeuri menajere pe terenurile virane din zonă. Drept urmare, persoanele în cauză au fost interceptate, legitimate și sancționate conform prevederilor art. 2, Cap. D, pct.14 din H.C.L. nr. 368/2005 Mod. cu amenzi în cuantum de 300 lei”, precizează Ioan Cantimir, de la Poliția Locală Alba Iulia.

,,Fără o disciplinare a unor concitadini, nu vom reuşi să rezolvăm această problemă majoră, motiv pentru care Poliția Locală roagă cetățenii de bună credință, să sesizeze dispeceratul poliției locale la tel. 0258/989 sau 0258/81.90.96., pentru a interveni operativ„, a transmis reprezentantul instituției din subordinea Primăriei Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social

Ioana Oprean

Publicat

în

Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința extraordinară programată pentru data de 9 noiembrie 2026, cooptarea comunei Ciugud în calitate de nou asociat în cadrul societății Alba Iulia Transport Local SRL, compania […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată

Ioana Oprean

Publicat

în

Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]

Citește mai mult