Actualitate

Tratamente în regim privat în spitalele de stat?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Un proiect de lege inițiat la propunerea Ministerului Sănătății care prevede posibilitatea ca medicii să lucreze în regim privat în spitalele de stat a ajuns pe masa parlamentarilor din comisia de sănătate. Medicul va avea dreptul la practica privată în spitalul de stat după terminarea orelor de program și va putea să își stabilească singur tarifele.

Petrecerea Divorțaților

Ce trebuie să facă medicii
Medicii care vor dori să intre în acest sistem o vor putea face dacă practică în cadrul unei firme, PFA, CMI sau altă formă de organizare. Medicul va intra cu firma lui în contract cu spitalul respectiv închiriind de facto spațiul sau aparatura medicală a spitalului. Tarifele minimale ale închirierii vor fi stabilite de Ministerul Sănătății, dar fiecare manager de spital va avea libertatea să negocieze tarifele la care închiriază medicului, nu mai mici însă de cele fixate de minister.

Pacienții
Fiecare pacient va plăti serviciul medical acordat în regim privat la casieria spitalului.
La acest moment se estimează că circa 15% din suma plătită de pacient va fi reținută de spital în contul consumabilelor folosite, restul urmând să fie împărțit între membrii echipei medicale. De asemenea, proiectul mai prevede că pacientul tratat în regim privat nu va fi nevoit să-și cumpere medicamente sau alte consumabile din afara spitalului, el urmând să beneficieze și de servicii hoteliere superioare celor primite dacă ar fi tratat în regim public.

În același timp, pacientul tratat în regim privat își va putea alege medicul curant. Deocamdată nu este foarte clar stabilit dacă pacienții tratați în spitalul de stat în regim privat își vor putea acoperi o parte din costul serviciilor medicale și pe seama asigurării de sănătate de stat.
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia are în prezent contractate cu CAS Alba 763 de paturi, 25 paturi spitalizare de zi, unitatea de primiri urgențe – 5 paturi și 14 paturi însoțitori, acoperind peste 25 de specialități medicale.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult