Traian Băsescu, primul președinte la dosare penale: 68 în ultimii 10 ani
Traian Băsescu, fostul președinte al României a fost implicat în 68 de dosare penale în ultimii 10 ani, 7 dintre acestea fiind în curs de soluționare.
„La Secţia de urmărire penală şi criminalistică, în perioada martie 2004 – aprilie 2014, au fost înregistrate un număr de 58 de cauze penale, din care soluţionate 53. Două cauze au fost conexate la o alta soluţionată în cursul anului 2007 cu neînceperea urmăririi penale, în baza art. 10 lit. f din Codul de procedură penală”, arată PICCJ.
Potrivit sursei citate, alte două dosare au fost declinate la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, respectiv la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.
„Dosarul înregistrat la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti se află în curs de soluţionare, iar dosarul înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, fiind dispusă, la data de 5 noiembrie 2008, soluţia de neîncepere a urmăririi penale în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d din vechiul Cod de procedură penală”, conform răspunsului oficial al Parchetului instanţei supreme, transmis la solicitarea MEDIAFAX.
În prezent, conform sursei menţionate, în instrumentarea procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică se mai află un singur dosar penal.
În ceea ce priveşte Direcţia Naţională Anticorupţie, în intervalul 2002 – 2012, au fost înregistrate patru cauze penale în care apare numele lui Traian Băsescu, din care unul singur este în curs de soluţionare, celelalte fiind soluţionate.
„Un dosar a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, fiind ulterior trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosar în care procurorii au dispus, la data de 23 aprilie 2010, în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d din vechiul Cod de procedură penală, scoaterea de sub urmărire penală”, conform PICCJ.
În alte două dosare penale, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus neînceperea urmăririi penale şi clasarea.
La Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au fost înregistrate în cursul anului 2012, şase dosare penale în care apare numele lui Traian Băsescu, din care cinci sunt în curs de soluţionare, iar unul a fost clasat prin ordonanţa din 9 ianuarie, se mai arată în răspunsul transmis de PICCJ, la solicitarea MEDIAFAX.
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, declara recent că a solicitat o situaţie privind dosarele fostului preşedinte Traian Băsescu, de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, DNA şi DIICOT. Cererea a fost formulată în condiţiile în care imunitatea de care Traian Băsescu a beneficiar a încetat în 22 decembrie 2014, când şi-a încheiat mandatul.
La sfârşitul anului trecut, dosarul în care senatorul Gabriela Firea îl acuză pe fostul preşedinte Traian Băsescu de şantaj a fost redeschis de procurorii Parchetului instanţei supreme, întrucât fostul şef al statului nu mai beneficiază de imunitate.
Surse din Ministerul Public declarau, pentru MEDIAFAX, că cercetările sunt efectuate cu privire la faptele de care este acuzat fostul preşedinte, anchetatorii urmând să stabilească dacă urmărirea penală se va extinde şi cu privire la persoană.
Parchetul instanţei supreme anunţa, în 18 aprilie 2014, că a dispus urmărirea penală pentru şantaj, în urma plângerii formulate de Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, la care a fost conexată şi sesizarea parlamentarilor, însă punerea în mişcare a acţiunii penale a fost suspendată, întrucât preşedintele are imunitate.
Scandalul Băsescu – Firea a început după ce fostul preşedinte, referindu-se la senatorul PSD, a spus că şi acum poate spune că aceasta este „o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist”. Fostul şef al statului a mai spus că senatorul PSD Gabriela Firea este „o şantajistă de profesie”.
Ulterior, senatorul PSD a depus, în 16 aprilie 2014, la Parchetul instanţei supreme, o plângere pe numele lui Traian Băsescu, pentru ameninţare şi şantaj. În plus, 176 de parlamentari, în frunte cu Victor Ponta, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea şi Ilie Sârbu, au semnat un denunţ de şantaj împotriva lui Traian Băsescu, depus în 17 aprilie la Parchetul instanţei supreme.
În noiembrie 2014, procurorul general al României, Tiberiu Niţu, declara, că o posibilă redeschidere a dosarului „Flota” „va fi avută în vedere”, precizând că vor fi numeroase persoane care vor face „fel şi fel de solicitări”. Şeful Ministerului Public adăuga că aceste analize vor fi făcute în baza probelor şi pe baza dispoziţiilor Codului de procedură penală.
Dosarul „Flota” a avut ca obiect stabilirea modului în care flota românească a pierdut o serie de nave maritime-mineraliere de mare capacitate, prin infracţiuni săvârşite de cei care ar fi iniţiat şi derulat fraudulos asocierea CNM Petromin SA Constanţa cu grupul de firme private Torvald Klaveness Oslo din Norvegia, în perioada aprilie 1991 – august 2000.
Traian Băsescu a fost implicat în dosar ca ministru al Transporturilor. O expertiză publicată în timpul primului mandat de preşedinte al lui Băsescu a arătat că nu s-a înregistrat niciun prejudiciu pentru partea română, fapt folosit de şeful statului în declaraţii publice pentru a-i sancţiona pe cei care l-au învinovăţit, de-a lungul timpului, de vânzarea Flotei.
Preşedintele Traian Băsescu spunea, în iunie 2012, că, din câte ştie, nu are niciun dosar penal, dosarele „Casa din Mihăileanu” şi „Flota” fiind închise, el apreciind că atacurile pe această temă reprezintă minciuni ale „puşcăriabililor”.
Sursa Mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor”
Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor” Au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului din Alba Iulia. Au fost construite încă 36 […]
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]