Actualitate

Traian Băsescu: Nu facem o Constituţie pentru interesele lui Ponta şi Crin. Trebuie pus în aplicare referendumul din 2009

Dragoş Suciu

Publicat

în

BasescuPreşedintele Traian Băsescu a susţinut astăzi o conferinţă de presă, iar printre subiectele abordate a fost şi referendumul pentru revizuirea Constituţiei care va avea loc în luna mai, simultan cu alegerile europarlamentare. Şeful Statului vrea ca la revizuirea Constituţiei să se ţină cont de reducerea numărului la 300, altfel aceasta se face în zadar.

Petrecerea Divorțaților

„Nu trebuie să facem o Constituţie pentru interesele lui Ponta şi Crin, de astăzi, ne trebuie o Constituţie pentru viitorul României. Dacă revizuirea Constituţiei nu se face pentru punerea în aplicare a referendumului din 2009 nu se justifică revizuirea”, a spus Traian Băsescu.

Traian Băsescu este de părere că CCR nu îşi va schimba jurisprudenţa şi nu va trece noua Constituţie dacă nu se va ţine cont de voinţa poporului din 2009.

„Ultima trăsnaie a USL, cea cu Constituţia pe care vor s-o treacă prin referendum odată cu europarlamentarele. E în regulă, dar trebuie să ţină cont de unele lucruri, decizia CCR în care se spune că este obligatorie respectarea rezultatului referendumului care viza parlament unicameral. Nu cred că la un interval atât de scurt CCR îşi va schimba jurisprudenţa. Curtea spune că voinţa poporului nu poate fi ignorată, pentru că e definită ca expresie a suveranităţii poporului. CCR constată că reglementarea unor prevederi care nu respectă voinţa poporului este în neconcordanţă cu prevederile Constituţiei”, a mai spus şeful statului.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Bonurile fiscale ar putea conține un cod QR: Autoritățile vor să modernizeze sistemul fiscal pentru a urmări mai ușor tranzacțiile

Ioana Oprean

Publicat

în

Bonurile fiscale ar putea conține un cod QR: Autoritățile vor să modernizeze sistemul fiscal pentru a urmări mai ușor tranzacțiile Bonurile fiscale ar urma să conțină și un cod QR, potrivit unei legi care vizează modernizarea sistemului fiscal. În acest fel, autoritățile vor să urmărească mai ușor tranzacțiile. Specialiștii spun însă că măsura ar putea […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului

Ioana Oprean

Publicat

în

Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului În zonele montane înalte ale României, iarna pare că își intră în drepturi, zăpada căzută depunându-se deja în strat consistent. La Vârful Omu, în Munții Bucegi, omătul se apropie de 40 de centimetri, […]

Citește mai mult

Actualitate

Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa

Ioana Oprean

Publicat

în

Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, cadru universitar la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a fost reținut vineri de procurorii Parchetului de […]

Citește mai mult