Traficul rutier pe autostrada demolată ar putea fi reluat din septembrie. Contractul cu Impregilo reziliat de CNADNR
Scandalul autostrăzii demolate, mai precis a lotului 3 din autostrada Orăștie – Sibiu, a ajuns într-o nouă etapă. CNADNR a reziliat contractul cu compania italiană Salini Impregilo, constructorul tronsonului problemă, a anun’ay miercuri ministrul Transporturilor, Dan Costescu.
Potrivit acestuia, expertizele realizate de compania de drumuri dar şi cele primite de la constructor arată, în principal, acelaşi lucru, respectiv că materialele de construcţie nu sunt în conformitate cu caietul de sarcini, lucrările de execuţie în sine sunt necorespunzătoare. ‘Într-un cuvânt proiectul nu a fost respectat’, a subliniat Costescu.
La începutul sau mijlocul lui septembrie se va putea relua traficul pe autostradă
“Am primit un comunicat de la CNADNR privind rezilierea contractului cu actualul constructor. În acelaşi timp se va demara o cerere de ofertă pentru selectare noului constructor care să remedieze deficienţele din zona demolată de 200 m şi din cei 300 de metri suplimentar pe care au apărut fisuri pe drum. Termenul pentru aceste lucrări, în cazul în care nu apare nicio contestaţie, este august. Asta înseamnă că la începutul sau mijlocul lui septembrie se va putea relua traficul pe autostradă’, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor.
Autostrada Orăștie – Sibiu are planificată ca dată de finalizare trimestrul III din 2018, iar valoarea investiției rămase se ridică la 92,4 milioane euro, potrivit unui document al Ministerului Fondurilor Europene.
Între timp procurorii DNA cercetează modul în care a fost respectată legea și obligațiile contractuale în cazul construcției lotului 3 din autostrada Orăștie – Sibiu. (TB)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]
15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică
Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]
