Toboşarul din Cetatea de la Alba Iulia

Nu critic pe nimeni ºi nu dau sugestii, dar fiind abonat la ziarul „Unirea” de 20 de ani ºi citind în fiecare zi aspectele ce le redaþi din viaþa poporului român, dar mai ales povestea Cetãþii Alba Carolina, mã poartã gândul la anii copilãriei, la tot ce am vãzut ºi am citit ºi simt nevoia sã scriu ºi sã mã destãinui.
În numãrul din 28 aprilie 2011 „O poezie din rãzboi (1941-1945) Munþii Tatra”, scrisã de pionierul Virgil Pop, mã duce cu gândul la acei ani cumpliþi, când eram copil ºi împreunã cu bãtrânii ºi cu femeile parcurgeam în fiecare searã „Calea Crucii”, la biserica din Deal din Ieud-Maramureº ºi cântam, sau mai bine-zis strigam „Roagã-te Sfântã Marie, pe pãmânt pace sã fie”. ªi, Doamne, cât am fost de fericiþi când în 9 mai 1945 s-a terminat rãzboiul! Cei mai bãtrâni ºtiu cum au fost anii de dupã rãzboi, cu lipsuri ºi obligaþii de tot felul. În plus, maramureºenii au rãbdat ºi ºase luni de ocupaþie militarã sovieticã, iar pe monumentul din centrul oraºului Sighetul Marmaþiei, ridicat în acest scop, stã scris cu litere mari pe plãci de marmurã dispuse în cruce urmãtoarele: „Acest vestigiu stã mãrturie pentru ocupaþia Maramureºului de cãtre Armata Roºie, octombrie 1944 – martie 1945, ºi va spune generaþiilor viitoare cã istoria este judecãtorul nepãrtinitor al faptelor omeneºti”. În cei 80 de ani pe care i-am trãit, istoria a scris multe pagini, iar într-una din ele e consemnat faptul cã cel mai mare eveniment din istoria Europei ºi a lumii întregi este împãcarea poporului german cu poporul francez ºi apariþia Uniunii Europene. Împãcarea celor douã popoare a înlãturat pericolul unor conflicte, asigurând lumii o pace trainicã. Acestui fapt ar trebui sã-i dedicãm un falnic monument istoric, un monument al pãcii, al nostru, al tuturor! Asta, cu atât mai mult cu cât monumentele istorice naþionale au un specific local ºi dau naºtere la discuþii ºi interpretãri. Cetatea din Alba Iulia este cel mai bun exemplu. Ea este una dintre cele mai mari construcþii militare ale Europei, suprapusã peste vestigii dacice ºi romane, într-un punct strategic. Refacerea ei este un mare merit al conducerii municipiului Alba Iulia, de dupã 1989 ºi o dovadã de culturã a poporului român. Dar nici aici interpretãrile nu pot fi înlãturate, pentru cã aceastã Cetate nu este un monument istoric ce înfãþiºeazã viaþa unei colectivitãþi într-o perioadã datã, ci este pur ºi simplu un instrument militar de dominaþie, atractiv prin mãreþie ºi ingeniozitate. Nu este nici mãcar simbolul dominaþiei unei naþii asupra alteia, ci doar amintirea dominaþiei Familiei de Habsburg.
Iatã ce spune Dicþionarul Enciclopedic francez „Larousse” ºi Dicþionarul Enciclopedic român: „Casa de Habsburg (1282 – 1918) a dominat Austria, în Cehia ºi Ungaria, în o parte a Italiei, în Sfântul Imperiul Roman de Naþiune Germanã, în Spania ºi în Þãrile de Jos. Numele acestei dinastii vine de la cetatea Habsburg, construitã la 1020 în Elveþia. S-a implicat în aproape toate rãzboaiele europene, a înnãbuºit revoluþia de la 1848 din Ungaria ºi Transilvania, iar în 1914 a provocat primul rãzboi mondial. Unele din þãrile pe care le-a stãpânit i-au revenit prin cãsãtorii ºi moºteniri.
Cetatea Alba Carolina a fost construitã în 1715, pe timpul împãratului Carol al VI-lea, de cãtre iobagii români, dupã proiectul mareºalului francez Sebastian Le Prestre, marchiz de Vauban, cel mai important inginer militar al timpului sãu, iar istoricii de azi ºi oamenii de culturã sunt chemaþi sã descifreze mesajul pe care istoria ni-l transmite prin ea. Dacã în locul statuii împãratului Carol al VI-lea ar pune busturile lui Horea, Cloºca ºi Criºan asta ar spune cã Cetatea Alba Carolina a ajuns în proprietatea poporului român, nu prin moºteniri sau donaþii, ci prin dispariþia Imperiului Habsburgic, datoritã acþiunii legilor neiertãtoare ale Istoriei. Iar ca mesajul sã fie complet, deasupra porþii cetãþii ar trebui sã stea harta României în relief cu salba de hidrocentrale pe râuri, inclusiv cea de la Oaºa de pe Sebeº, continuatã pe Mureº în jos pânã la Arad, aºa cum era planificat, astfel cã turiºtii sã poatã veni cu vaporul pânã la Alba Iulia. Asta ar spune generaþiilor viitoare cã în locul zdrobirii cu roata ºi al spânzurãtorilor s-a instaurat un regim democratic, bazat pe muncã, cinste ºi culturã. Dar asta ne-ar acuza de naþionalism.
Dacã admirãm Cetatea aºa cum a fost ea, înseamnã cã admirãm un instrument militar, aºa cum am admira macheta bombei atomice care a fost aruncatã la Hiroshima.
Elementele progresiste din Europa ne-ar putea acuza cã preamãrim Evul Mediu ºi ne închinãm la cea mai sângeroasã paginã a lui, când martirii noºtri au fost mãcelãriþi ºi împrãºtiaþi pe tot cuprinsul Transilvaniei. Ne-ar putea spune cã mai bine sã punem în locul statuii împãratului, busturile filizofului german Kant ºi al fizicianului francez Laplace, care fãrã sã se cunoascã au emis teoria cosmogonicã ce le poartã numele ºi explicã formarea pãmântului ºi a celorlalte corpuri cereºti. Asta ar însemna unirea oamenilor prin ºtiinþã ºi culturã.
Alþii ar spune cã suntem niºte naivi pãcãliþi sã ne închinãm la stãpânirea care ne-a chinuit strãmoºii, iar ca sã fie deliciul ºi mai mare veþi pune un toboºar ca simbol al regimentelor româneºti de graniþã. Mare minune, naþiunea cea mai numeroasã, reprezentatã de un toboºar.
Ioan BIZÃU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI