Actualitate

UPDATE: TIR răsturnat pe DN7 la Sibişeni. Circulaţia se desfăşoară pe un singur sens

Bogdan Presecan

Publicat

în

Un accident de circulaţie pe DN7, la Sibişeni-Vintu de Jos, pe sensul de mers Sebeş-Deva, în urma căruia un TIR s-a răsturnat pe şosea şi o persoană a fost rănită, a avut loc miercuri, 25 aprilie, în jurul orei 16.00.

Circulaţia auto este restricţionată pe un sens de mers până ce poliţiştii vor finaliza  cercetările  la faţa locului.

UPDATE comunicat IPJ: Miercuri, 25 aprilie, „în afara localităţii  Vinţu de Jos, M.G.M., de 31 de ani, din comuna Beriu, judeţul Hunedoara, în timp ce conducea o autoutilitară cu semiremorcă, în direcţia Sebeş – Deva, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în mers faţă de un autoturism condus de S.V.M., un bărbat de 33 de ani, din comuna Câlnic, judeţul Alba, intrând în coliziune cu acesta.

În urma accidentului S.V.M. a suferit leziuni corporale uşoare, fără a rămâne internat în spital. Ambii conducători auto au fost  testaţi cu aparatul etilotest care a indicat faptul că nici unul dintre ei nu era sub influenţa alcoolului. „

foto: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult

Actualitate

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult