Ştirea zilei

Timflow – Sistemul de trasabilitate prin GPS, dezvoltat de Holzindustrie Schweighofer, actual HS Timber Group, prin care orice persoană poate verifica de unde vine lemnul

Ioana Oprean

Publicat

în

Timflow, sistemul de monitorizare a trasabilității lemnului dezvoltat de HS Timber Group și implementat pentru toate fabricile de cherestea din România în aprilie 2017, testează modalități de implementare la nivelul furnizorilor.

Petrecerea Divorțaților

Aflat în fază de dezvoltare, acest proiect va intensifica și mai mult transparența lanțului de aprovizionare al grupului de companii de procesare a lemnului prezent pe piața din România.

În acest moment, se lucrează la deschiderea platformei Timflow, astfel încât mai mulți furnizori de masă lemnoasă ai HS Timber Productions să poată să implementeze sistemul la începutul lunii iunie.

Ce este Timflow?

• un sistem de monitorizare a trasabilității lemnului, care poate fi accesat online sau de pe mobil de către orice persoană;
• fiecare camion este dotat cu GPS pentru înregistrarea rutelor camioanelor care transportă buștean;
• după setarea unui cont, se poate selecta o dată calendaristică și un punct de descărcare;
• aplicația oferă fotografii ale încărcăturii și oferă opțiunea prin care se pot solicita copii ale documentelor de transport.

Profesioniștii din industria forestieră au desemnat Timflow drept Produsul Anului la târgul Forest România 2019.

Ce înseamnă concret Timflow și cum funcționează?

Timflow este sistemul de monitorizare a trasabilității lemnului implementat de HS Timber Group, care se asigură că fiecare transport care ajunge la porțile fabricilor este monitorizat, de la locul de încărcare și până la sosire. Fiecare transportator dispune de un terminal mobil în care se introduc toate datele de transport: aviz de însoțire a mărfii, codul SUMAL, date de identificare și fotografii la momentul încărcării, care se compară cu fotografiile făcute cu încărcătura care ajunge la poarta fabricii.

În plus, ceea ce este inedit pentru sistemul Timflow și arată o mare transparență și deschidere a companiei este faptul că aceste date sunt disponibile publicului larg, practic fiecare persoană care este interesată poate să verifice un transport de marfă. Se înregistrează gratuit pe portalul www.timflow.com și, cu un user și o parolă, poate verifica fiecare transport în parte. Se pot solicita informații suplimentare oricând.

Prin Timflow toate transporturile sunt verificate:

• Dacă sunt legale;
• Dacă îndeplinesc cerințele sistemului Due Dilligence al companiei;
• Dacă lemnul provine sau nu din zone tampon ale parcurilor naționale sau din alte zone în care intervenția nu este permisă.

Timflow include date oficiale pentru care sunt folosite documentele publicate de Guvernul României. După ultimele actualizări din luna Decembrie 2019, Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasi-Virgine din România conține acum aproape 7.000 de hectare de păduri virgine și mai mult de 23.000 de hectare de păduri cvasi-virgine.

Catalogul este rezultatul unui proces de durată și va fi actualizat în continuare. În fiecare an, Guvernul României evaluează noi suprafețe forestiere. „Pădurile României găzduiesc o biodiversitate uimitoare, mii de specii ocupă suprafețe extinse în pădurile neatinse de pe lanțul carpatic,” a spus Michael Proschek-Hauptmann, Head of Compliance and Sustainability al HS Timber Group. „Timflow este un instrument util care ne permite să verificăm de unde provine lemnul. Cu ajutorul acestui sistem ne aflăm în postura în care putem exclude din zonele noastre de aprovizionare habitatele sensibile, și ne luăm angajamentul să continuăm această practică.”

Timflow este parte importantă a sistemului Due Diligence al HS Timber Group, care susține eforturile grupului de reducere a riscului de apariție a lemnului neconform în lanțul de aprovizionare.

Cifre cheie:

• Total camioane echipate cu GPS:1.180
• Total transporturi înregistrate:
o Aprilie 2017 – aprilie 2020: 85.315
o Ianuarie – Aprilie 2020: 7.585
• Total transporturi investigate (descărcate separat)
o Ianuarie 2018 – aprilie 2020: 7.095
o Ianuarie – Aprilie 2020: 645
• Total sesizări/cereri de documente de pe platforma externă
o Aprilie 2017 – aprilie 2020: 9 (3/2017, 5/2018, 0/2019 și 1/2020)
o Ianuarie – Aprilie 2020: 1


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Mesaje de condoleanțe pentru asistenta de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba care a fost găsită fără suflare: ,,O parte din inima mea s-a dus odată cu tine”

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de condoleanțe pentru asistenta de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba care a fost găsită fără suflare: ,,O parte din inima mea s-a dus odată cu tine” O asistentă medicală de la Spitalul Județean de Urgență Alba a fost găsită fără suflare într-o locuință din Alba Iulia, sâmbătă, 17 octombrie 2026. Vestea morții sale […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 18 octombrie 2026. Condițiile de înscriere la concurs

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 18 octombrie 2026. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Comasarea voluntară a localităților cu cel mult 1.500 de locuitori, prevăzută în programul de guvernare al Cabinetului Niculescu: Peste 20 de comune din Alba vizate de măsură. Lista

Ioana Oprean

Publicat

în

Comasarea voluntară a localităților cu cel mult 1.500 de locuitori, prevăzută în programul de guvernare al Cabinetului Niculescu: Peste 20 de comune din Alba vizate de măsură. Lista Reorganizarea administrației publice, atât la nivel central, cât și local, se numără printre măsurile incluse în programul de guvernare pentru perioada 2026–2028, propus de premierul desemnat Luca […]

Citește mai mult