Tezaur dacic expus în premieră naţională la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia
Un valoros tezaur dacic, recuperat de autorităţile române la începutul lunii mai din Germania, va fi expus în premieră naţională la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, sâmbătă, 14 mai 2011, cu ocazia Nopţii Muzeelor. Astfel, a 13-a brăţară dacică, alături de celelalte 12, perechea de scuturi din fier şi cele 229 monede antice din aur şi argint vor îmbogăţi pentru o noapte colecţiile expoziţionale ale muzeului albaiulian. „Este pentru prima dată când publicul poate admira atât ultima brăţară dacică reîntoarsă în patrimoniul naţional, dar şi piese unice care aparţin culturii dacice. În această categorie se înscriu mai ales cele două umbo-uri de scut realizate din tablă de fier prin prelucrare în tehnica au repoussé, prin batere la cald, având fiecare o greutate de circa 1.5 kilograme fiecare. Spectaculoase sunt şi reprezentările de pe ele, pe unul dintre acestea fiind înfăţişat un zimbru, iar pe cealaltă un grifon, fiind vorba despre rarităţi din repertoriul armamentului dacic”, a precizat Liviu Zgârciu, purtătorul de cuvânt al instituţiei de cultură. La fel de valoros este şi tezaurul monetar care va fi expus, format din 27 de piese din aur de tip Lysimachos sau Pseudo-Lysimachos, 39 din argint de tipul Koson „clasic” şi 163 din argint imitând tetradrahmele de tip Macedonia I. Artefactele au fost sustrase între anii 1998-2001, din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, de echipe de braconaj arheologic. Pentru recuperarea lor statul român a plătit nu mai puţin de 300.000 euro, din care, 66.000 euro pentru cea de a 13-a brăţară dacică, care are o greutate de 933.4 grame. Pentru cele două scuturi au fost achitaţi 45.000 dolari, iar pentru tezaurul monetar 182.000 euro. Prezentarea tezaurului dacic va fi făcută chiar de un dac, întruchipat de arheologul muzeului albaiulian George Bounegru, care va completa ineditul evenimentului intitulat sugestiv „Noaptea Muzeelor. Noaptea în care istoria prinde viaţă”.
Evenimentul are loc sâmbătă, 14 mai 2011, când între orele 21.00-24.00, un număr de 30 de personaje istorice vor da viaţă expoziţiilor muzeului albaiulian. Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]
Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”
Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]