Actualitate

Teste clinice: Vaccinul anti-COVID ar putea să genereze o IMUNITATE celulară de peste 13 ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Directoarea Agenției Federale Medico-Biologică a Rusiei, Veronika Skvorţova, a anunțat că Rusia va începe, în luna iulie, testele clinice pentru un nou tip de vaccin anti-COVID-19. Noul ser ar putea să genereze imunitate la nivel celular și o protecție de peste 13 ani.

Este vorba despre un vaccin de nouă generaţie, dezvoltat pe o nouă platformă tehnologică, iar primele două faze ale testelor clinice vor fi unite, „întrucât actualele protocoale privind vaccinurile o permit”, a precizat Veronika Skvorţova la o reuniune cu preşedintele Vladimir Putin.

„Dezvoltăm un vaccin care se diferenţiază prin faptul că nu acţionează asupra proteinei S, ci asupra altor componente proteice ale virusului, aşadar nu se dezvoltă o imunitate umorală – cu activarea anticorpilor -, ci o imunitate celulară, al cărei avantaj este durata sa îndelungată”, explică Veronika Skvorţova.

„În unele lucrări experimentale s-a demonstrat că această imunitate se menţine între 13 şi 17 ani”, a adăugat ea, semnalând totodată că această direcţie a cercetărilor se înscrie în actualele tendinţe internaţionale susţinute de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Rusia a realizat până în prezent trei vaccinuri anti-COVID – Sputnik V, EpiVacCorona şi CoviVac.

În prezent, se află în faza a treia a testelor clinice o versiune a vaccinului Sputnik V, denumită „Sputnik Light”, care va fi administrat într-o singură doză şi va fi destinat în principal ţărilor care se confruntă cu un val masiv de infecţii şi pentru care ar fi astfel utilă o soluţie temporară de imunizare a populaţiei.

sursa: libertatea.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]

Citește mai mult

Actualitate

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]

Citește mai mult

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult