Curier Județean

Testare gratuită, în Alba, pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin

Ioana Oprean

Publicat

în

Femeile din judeţul Alba, cu vârste între 25 şi 64 de ani, indiferent de statutul de asigurat, pot beneficia în continuare de Programul Naţional de Screening  pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin dacă solicită formulare medicilor de familie înscrişi în program.

Spital Alba Iulia02Coordonatorul programului, medicul Simona Căbulea a declarat că au fost primite anul acesta încă 1500 de formulare FS1 prin acest program.

Potrivit coordonatorului, femeile din judeţul Alba şi-au arătat interesul pentru acest program, care, însă, în ultima perioadă, a fost mai puţin mediatizat, dar care continuă.

Prin intermediul acestui program de screening  femeile pot afla dacă starea lor de sănătate este bună. În urma testării, femeile la care se descoperă un risc crescut pentru dezvoltarea acestei afecţiuni (leziuni sau alte modificări la nivelul colului uterin), sunt îndrumate către medicul specialist ginecolog, pentru consult, diagnostic şi tratament adecvat. (V.N.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul 

Ioana Oprean

Publicat

în

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]

Citește mai mult