Terenurile cu ambrozie vor putea fi controlate tot timpul anului, nu doar până pe 30 iunie – Proiect
Terenurile invadate de ambrozie vor putea fi controlate pe tot parcursul anului, și nu doar până pe 30 iunie ca în prezent.
Proprietarii vizați vor avea la dispoziție două săptămâni să elimine buruiana de pe terenurile lor. În caz contrar vor fi amendați, iar primăriile vor putea interveni direct pentru eliminarea acestei buruieni, costurile urmând să fie suportate de către proprietarul contravenient. Cel puțin așa își propun inițiatorii unui nou proiect de lege menit să simplifice procedurile pentru combaterea acestui flagel care afectează anual sănătatea a sute de mii de români.
Pe fondul încălzirii climatice, în prezent ambrozia nu mai înflorește doar în lunile mai-iunie ale fiecărui an. Laolaltă cu dificultățile procedurale constatate pe teren și cu lipsa de cooperare a unor proprietari care-și lasă terenurile în paragină, situația nu face decât să prelungească starea de disconfort a românilor afectați de rinitele alergice provocate de această plantă. Mai mulți parlamentari USR, PNL și PSD propun schimbarea acestei stări de lucruri.
În prezent, nu sunt rare situațiile în care proprietarii contestă în instanță chiar și amenzile primite. În prezent, în lipsa prevederii legislative care să permită acest lucru, primăriile nu pot interveni pe terenurile infestate cu ambrozie.
Ambrozia este una dintre cauzele majore ale rinitei alergice în rândul populației, mai ales în perioada în care produce polen. Numai în 2021 s-au înregistrat peste 138.000 de noi cazuri de rinită alergică. Iar numărul românilor afectați de această plantă crește de la an la an.
Sursa: stiritvr.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Bonurile fiscale ar putea conține un cod QR: Autoritățile vor să modernizeze sistemul fiscal pentru a urmări mai ușor tranzacțiile
Bonurile fiscale ar putea conține un cod QR: Autoritățile vor să modernizeze sistemul fiscal pentru a urmări mai ușor tranzacțiile Bonurile fiscale ar urma să conțină și un cod QR, potrivit unei legi care vizează modernizarea sistemului fiscal. În acest fel, autoritățile vor să urmărească mai ușor tranzacțiile. Specialiștii spun însă că măsura ar putea […]
VIDEO | Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului
Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului În zonele montane înalte ale României, iarna pare că își intră în drepturi, zăpada căzută depunându-se deja în strat consistent. La Vârful Omu, în Munții Bucegi, omătul se apropie de 40 de centimetri, […]
Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa
Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, cadru universitar la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a fost reținut vineri de procurorii Parchetului de […]

