Ştirea zilei

Țepar condamnat la închisoare cu executare după ce a cumpărat în leasing patru mașini Mercedes și nu a mai plătit ratele

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Țepar condamnat la închisoare cu executare după ce a cumpărat în leasing patru mașini Mercedes și nu a mai plătit ratele

Petrecerea Divorțaților

Un bărbat a fost condamnat în Alba la închisoare cu executare pentru înșelăciune. Sturz Ovidiu Aurel este acuzat că a achiziționat în sistem leasing, în calitate de împuternicit al unei firme din Alba Iulia, patru autovehicule de lux Mercedes prin folosirea de mijloace frauduloase, respectiv a unor înscrisuri falsificate, înscrisuri conținând date nereale și prin depunerea ca garanție a mai multor bilete la ordin fără acoperire financiară. Astfel, inculpatul a intrat în posesia autovehiculelor Mercedes Sprinter 515 CDI, Mercedes-Benz 311 KA, Mercedes Benz Sprinter 515 KA și Mercedes Benz 220 CDI.

Faptele datează din anul 2009, dar dosarul a fost trimis în judecată în 2015 la Judecătoria Alba Iulia. Instanța a decis să îl condamne pe inculpat la 5 ani și 3 luni de închisoare în regim de detenție și a dispus plata către două societăți înșelate a sumelor de circa 210.000 de lei și aproximativ 38.000 de euro.

Sturz Ovidiu Aurel, un țepar de profesie care a mai fost condamnat pentru fapte similare, este judecat în acest dosar pentru patru infracțiuni de înșelăciune și 17 acte materiale de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Acesta mai are la activ trei condamnări la închisoare cu suspendare, pronunțate de instanțe din Timiș și Bihor.

”Sturz Ovidiu Aurel a indus în eroare reprezentanții societății cu prilejul încheierii și executării contractelor de leasing prin care susnumitul a intrat în posesia autovehiculului, deși societatea pe care a reprezentat-o nu avea angajați, nu avea disponibil în cont, nu desfășura activitate producătoare de venituri, nu existau resurse necesare alimentării conturilor bancare și respectiv achitării ratelor aferente contractelor de leasing”, se afirmă în motivarea deciziei de la Judecătorie.

Inculpatul a contestat hotărârea Judecătoriei la Curtea de Apel unde urmează să fie pronunțată o sentință definitivă. Acesta a mai fost obligat să plătească cheltuieli de judecată de 9.000 de lei.

Până la momentul finalizării definitive a procesului, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]

Citește mai mult