Politică Administrație

Teodor Atanasiu: ”Săptămâna viitoare le vom cere aleşilor locali să semneze dacă sunt cu PNL sau nu”

Ioana Oprean

Publicat

în

Președintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, a declarat că săptămâna viitoare conducerea partidului va cere aleşilor locali să semneze o declaraţie, conform OUG 55/2014 privind migraţia politică, dacă mai sunt alături de PNL sau nu, însă decizia urmează să fie luată în BPN.

Petrecerea Divorțaților

”Le vom cere săptămâna viitoare, şi nu în 45 de zile, să facă acest exerciţiu de a spune în ce partid sunt. Adică, vor trebui săptămâna viitoare fie să semneze că rămân în PNL şi să depună la secretarii consiliilor locale, aşa cum scrie ordonanţa, fie să semneze în altă parte. Sau dacă nu semnează că sunt în PNL să fie clar că nu mai sunt cu noi”, a declarat Atanasiu.

Vicepreşedintele PNL a menţionat că această decizie nu a fost luată încă la nivelul conducerii PNL, dar o va propune vineri în şedinţa Biroului Politic Naţional.

Sursa: mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Video | Au reînceput lucrările de eficientizare energetică a blocurilor din Blaj: Primele trei imobile intră în șantier, din totalul de 19 finanțate

Ioana Oprean

Publicat

în

Au reînceput lucrările de eficientizare energetică a blocurilor din Blaj: Primele trei imobile intră în șantier, din totalul de 19 finanțate Lucrările de eficientizare energetică a blocurilor de locuințe din municipiul Blaj au fost reluate. Prima etapă vizează trei imobile, din cele 19 care beneficiază de finanțare. Anunțul a fost făcut joi, 22 octombrie 2026 […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit Primăria Alba Iulia a contractat, pe 19 octombrie 2026, serviciile de audit pentru recertificarea sistemului de management al calității, înainte ca actualul certificat să expire în a doua decadă a lunii decembrie […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești

Ioana Oprean

Publicat

în

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești Crearea unei rețele coerente de zone pietonale și piste pentru biciclete, care să lege principalele cartiere ale municipiului Sebeș de centrul orașului și de Parcul Arini, este un obiectiv important pentru dezvoltarea […]

Citește mai mult