UPDATE: Teodor Atanasiu, președintele PNL Alba audiat de procurorii DNA din Cluj pentru fraude legate de referendum
Procurorii DNA din Cluj au demarat o anchetă în care sunt implicaţi fostul ministru de la Apărare, actual deputat PNL, Teodor Atanasiu și fiul actualului ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu.
Teodor Atanasiu, fost ministru al Apararii, este audiat in aceste momente de procurorii DNA Cluj intr-un dosar de coruptie, potrivit rtv.ro.
Potrivit sursei citate cei doi și-ar fi folosit influenta politica pe care o detin pentru a influenta organizarea si prezenta la vot, deci este vorba de acuzatii legate de fraude la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu.
Despre această situație, Florin Roman, vicepreședintele PNL Alba și un apropiat al lui Teodor Atanasiu, precizează că acuzațiile care i se aduc fostului ministru al apărării sunt doar speculații în momentul de față.
Acesta a primit ieri o citație prin care i se solicita ca astăzi la ora 12.00 să se prezinte la sediul Serviciului Teritorial al DNA Cluj. Citația nu menționa nici motivul și nici posibile acuzații care i s-ar aduce deputatului PNL.
Așadar, Atanasiu s-a prezentat singur la DNA Cluj, unde se află în continuare la audieri, a declarat Florin Roman pentru ziarul „Unirea”.
UPDATE: La ieșirea de la audieri, Teodor Atanasiu a declarat relaxat că a aflat de la procurorii DNA despre învinuirile care i se aduc, respectiv că ar fi folosit mijloace bănești și auto pentru a aduce lumea la vot, astfel încât să influențeze rezultatul referendumului din 29 iunie.
“Nu recunosc învinuirile care mi se aduc și cu asta basta. Am dat o declarație scrisă în legătură cu aceste acuzații” a declarat Atanasiu vizavi de acuzațiile aduse la cunoștință de către procurori.
„Am fost citat in calitate de presedinte al PNL Alba. Am g[sit citatia aseara in cutia postala, cand s-a intors din concediu.”
În legătură cu interlopii cu care ar fi colaborat la acțiunea de aducere a alegătorilor la urne, președintele PNL Alba a spus că i s-au spus 3 nume de așa-ziși interlopi de care nu a auzit niciodată. Procurorii i-au spus ca unul dintre interlopi este din Alba Iulia.
Referitor la fiul ministrului apărării Corneliu Dobriţoiu, Atanasiu a declarat că nu îl cunoaște personal nici pe ministru și nicidecum pe fiul acestuia.
Vom reveni cu amănunte
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Alexandra Popa și Ioana Roman, de la HCC Alba Iulia, printre cele mai mari medii din județ la Bacalaureat 2026. Vor să studieze Medicina la Sibiu și Politehnica la Cluj-Napoca
Alexandra Popa și Ioana Roman, de la HCC Alba Iulia, printre cele mai mari medii din județ la Bacalaureat 2026. Vor să studieze Medicina la Sibiu și Politehnica la Cluj-Napoca Munca, seriozitatea și dorința de a reuși le-au adus pe două absolvente ale Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia în fruntea celor […]
FOTO | Emilia Covaciu și David Moldovan, de la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, în topul județului Alba la Bacalaureat 2026: Ce spun despre examen și unde vor să studieze mai departe
Emilia Covaciu și David Moldovan, de la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, în topul județului Alba la Bacalaureat 2026: Ce spun despre examen și unde vor să studieze mai departe Emilia Covaciu și David Moldovan, elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, se numără printre cei mai buni absolvenți ai județului Alba la […]
FOTO | Andreea Ilie, absolventă a Colegiului Național ,,Lucian Blaga” din Sebeș, cea mai mare medie la Bacalaureat 2026 în Alba. Vrea să studieze Automatică și Calculatoare la Cluj-Napoca
Andreea Ilie, absolventă a Colegiului Național ,,Lucian Blaga” din Sebeș, cea mai mare medie la Bacalaureat 2026 în Alba. Vrea să studieze Automatică și Calculatoare la Cluj-Napoca Andreea Ilie, absolventă a Colegiului Național ,,Lucian Blaga” din Sebeș, a obținut cea mai mare medie la examenul de bacalaureat 2026 din județul Alba, respectiv 9.96. Tânăra a […]









