UPDATE: Telefonul Chinezesc – 164 de poliţişti combat contrabanda cu telefoane mobile în 7 judeţe
Percheziţii şi reţineri în acţiunea de proporţii din 7 judeţe organizată de Poliţia Alba şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba. Au fost desfăşurate 34 de percheziţii simultane fiind vizate 20 de persoane învinuite de contrabandă cu telefoane contrafăcute, provenite din China
La acţiunea denumită „TELEFONUL CHINEZESC” participă 78 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sprijiniţi de 86 poliţişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Arad, Timiş, Cluj, Galaţi, Ilfov şi Bucureşti şi sunt folosite 36 de autospeciale de intervenţie.
În cursul zilei de azi, 24 noiembrie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba efectuează simultan 34 de percheziţii la locuinţele şi sediile unor societăţi comerciale situate pe raza mai multor localităţi din judeţele Timiş (10 percheziţii), Cluj (9 percheziţii), Arad (6 percheziţii), Galaţi (4 percheziţii), Alba (3 percheziţii), Ilfov (1 percheziţie) şi Bucureşti (1 percheziţie), aparţinând unui număr de 20 de învinuiţi de contrabandă cu telefoane mobile contrafăcute, provenite din China.
[media url=”http://www.youtube.com/watch?v=_aGnGHFQPlk” width=”480″ height=”320″]
Importuri din China de componente de telefoane mobile contrafãcute
Cercetările au fost demarate de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, sub coordonarea şefului acestui compartiment din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, comisarul şef Florin Dogaru. S-a stabilit faptul că, în cursul anului 2011, o parte dintre învinuiţi au efectuat, fără autorizaţie, importuri din China de componente de telefoane mobile contrafãcute, care purtau fãrã drept, semne identice cu cele ale unei cunoscute mărci internaţionale de telefoane mobile, pe care ulterior le asamblau şi le comercializau prin intermediul celorlalţi învinuiţi către diferite persoane fizice şi juridice.
Acţiunea se desfăşoară în colaborare cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi cu sprijinul D.G.I.P.I. – Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Alba.
Poliţiştii urmează să stabilească prejudiciul produs bugetului de stat
Pe baza mandatelor de aducere cei 20 învinuiţi de săvârşirea infracţiunilor de contrafacere, punere în circulaţie de produse purtând o marcã identicã sau similarã cu o marcã înregistratã şi înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 90 al. 1 lit. a şi b din Legea 84/1998 şi art. 297 din Codul Penal, vor fi conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.
Bogdan PRESECAN
Urmăriţi ediţia online www.ziarulunirea.ro pentru a afla mai multe detalii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Parc fotovoltaic de aproape 1 MW la Aiud: Documentațiile pentru proiect, la aprobare în Consiliul Județean Alba
Parc fotovoltaic de aproape 1 MW la Aiud: Documentațiile pentru proiect, la aprobare în Consiliul Județean Alba Consiliul Județean Alba are pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 22 octombrie 2026, două proiecte de hotărâre legate de investiția „Parc fotovoltaic, județul Alba”. Primul vizează aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici, iar […]
Amenzi URIAȘE pentru munca la negru date de ITM Alba în perioada 12-16 octombrie 2026: 8 persoane depistate muncind ,,la negru” în județ. Alte nereguli
Amenzi URIAȘE pentru munca la negru date de ITM Alba în perioada 12-16 octombrie 2026: 8 persoane depistate muncind ,,la negru” în județ. Alte nereguli În perioada 12 – 16 octombrie 2026, inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 387.000 de lei și au acordat 62 de avertismente în urma controalelor efectuate. Prin […]
Accident în Livezile: O persoană rănită în evenimentul rutier în care a fost implicată o motocicletă
Accident în Livezile: O persoană rănită în evenimentul rutier în care a fost implicată o motocicletă Un accident rutier s-a produs luni, 19 octombrie 2026, cu puțin înainte de ora 16.00, la Livezile. Polițiștii din municipiul Aiud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Livezile, pe DJ 107 […]
