Teiuş: Locul III pentru Clubul Top Dance 2007 la Campionatul Naţional de Dans Sportiv
În acest sfârşit de săptămână (2-4 martie 2012), Sibiul a găzduit aproape două mii de dansatori pentru Campionatul Naţional de Dans Sportiv, desfăşurat la Sala Sporturilor „Transilvania”. Cei mai talentaţi dansatori din România au concurat în paşi de vals, tango, slow-fox şi quicstep, dar şi pe ritmuri latino americane precum: samba, cha-cha, rumba şi passo-doble. Acest Campionat Naţional de Dans Sportiv a fost o competitie ,,etalon”, fiind concursul care a desemnat reprezentanţii României la campionatele mondiale şi europene din 2012. Amfitrionii acestor dansuri sunt sportivi ce se încadrează între vârstele de 4 respectiv 45 de ani. Juriul Campionatului Naţional de Dans Sportiv a avut în componenţă 14 arbitrii internaţionali din ţări precum: Danemarca,
Portugalia, Slovenia, Spania, Germania, Estonia, Bulgaria, Rusia, Cehia, Ucraina, Letonia, Italia, Ungaria şi Olanda. Misiunea acestora a fost de a stabili cele mai puternice perechi de dansatori din ţară, care vor reprezenta apoi România la Campionatul European şi cel Mondial.
Sportivi ai Clubului Top Dance 2007, Teiuş au participat sâmbătă 3 martie 2012 la Campionatul Naţional de Dans al României desfăşurat la Sibiu, ocazie cu care dansatorii Ioana Lupean şi Emanuel Adrian Man din Teiuş au obţinut Locul III la categoria Precompetiţional, rezultat al îndrumării şi muncii depuse de antrenorul Alin Roşa. (A.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Societate
15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă
15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă Pe 15 noiembrie 2026 se împlinesc 39 de ani de la una dintre cele mai importante revolte anticomuniste din România ultimului deceniu al regimului Ceaușescu. Într-o duminică în care românii erau chemați la urne pentru […]
Ce punem pe masă în noiembrie: Care sunt alimentele esențiale ale momentului Luna noiembrie schimbă nu doar peisajul, ci și obiceiurile alimentare ale românilor. Odată cu instalarea frigului, coșul de cumpărături se îndreaptă tot mai mult către legume consistente, fructe de sezon, conserve și produse care pot asigura o alimentație echilibrată pe parcursul iernii. Varza, […]
Foto știrea ta | „Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc”
„Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc” O groapă de pe strada George Barițiu din Alba Iulia a fost plombată doar parțial, materialul folosit acoperind numai o parte din suprafața acesteia. Din acest motiv, o parte din porțiunea deteriorată a rămas în continuare […]