Actualitate

Taxați „din greșeală”: ANAF-ul pierde procese după procese în fața contribuabililor taxați inutil

Ioana Oprean

Publicat

în

Taxați „din greșeală”: ANAF-ul pierde procese după procese în fața contribuabililor taxați inutil

Unele dintre deciziile de impunere pentru contribuabilii consideraţi rău-platnici sunt trimise de ANAF „din greşeală”, iar cei care au dat în judecată instituția au avut câștig de cauză în instanță. Suma este semnificativă: de 245 de milioane de lei.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit unui raport al instituției, în primele 6 luni ale anului, 38% din deciziile definitive pronunțate de instanțele judecătorești în cadrul unor astfel de procese sunt în favoarea celor care au contestat controalele sumele pe care le au de plată. Adică 2 din 5 contribuabili verificați de Fisc au câștigat definitiv procesele. Și în 2020, o treime dintre procesele ajunse în ultima etapă au fost pierdute de ANAF.

Dumitru Luca a luptat 4 ani pentru anularea unei amenzi de 10.000 de lei, dată de Fisc firmei sale.

Dumitru Luca – patron agenție de turism: Deși în primă instanță nu mi s-a dat dreptate, în final instanța a constatat că nici cei care au aplicat sancțiunea nu-și cunoșteau reglementările cu privire la transmiterea deciziei pentru că există și acolo niște termene și au transmis-o cu mult peste termenul legal, deci era din start prescrisă.

Anul trecut, din circa 1.200 de procese între ANAF și contribuabili, instituția statului a pierdut 34%. În primele 6 luni ale acestui an, procentul deciziilor nefavorabile Fiscului a crescut la 38%.

Gabriel Biriș – avocat: De la faptul că nu înțeleg legislația și o aplică eronat, se întâmplă situații în care anumite comportamente au fost tolerate. ANAF a zis că acel comportament era bun și apoi se schimbă și încep să emită decizii de impunere. În ultima perioadă vorbim de foarte multe acțiuni admise de instanță împotriva ANAF-ului și vom vedea încă și mai multe, în special datorită faptului că acum au ajuns să fie judecate multe acțiuni care au fost suspendate de-a lungul timpului, datorită faptului cu ANAF-ul a făcut plângeri penale care s-au soluționat cu neînceperea urmăririi penale și s-au reluat judecățile. Depinde foarte mult de sumă, dacă vorbim de sume mari, unde recursul e de competența ICCJ, procesul durează 4-5 ani, unde e de curți de apel, vorbim de 2-3 ani.

În general, firmele sunt cele care dau Fiscul în judecată. Micii contribuabili preferă să plătească.

-Fiind artist și având mai multe contracte, mi se percepeau impozite mai mari, eu fiind și angajată. Nu erau foarte mulți bani de dat și, la un moment dat, am renunțat pentru că erau prea multe de făcut, prea multe hârtii, m-a depășit situația.

Relația dintre contribuabil și Fisc se va îmbunătăți în următorii ani, promit autoritățile, când se va pune accent pe reforma administraţiei fiscale, în special prin digitalizare.

Gabriel Biriș – avocat: În continuare se vorbește de proiecte de digitalizare, dar ar trebui să vorbim de baze de date comune, una singură, de fapt, care să fie administrată integrat ca să dai servicii de calitate contribuabililor. Instituțiile stau pe bazele de date ca pe sfintele moaște, pentru că le văd ca pe o sursă de putere.

Aproape 5.000 de persoane fizice și 12.000 de firme au fost verificate în prima jumătate a acestui an de ANAF.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult