Actualitate

Tarife mai mici pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamentar, în toată țara. Sumele propuse – PROIECT

Ioana Oprean

Publicat

în

Un proiect de lege înregistrat la Senat propune introducerea unor tarife maxime la nivel de țară pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamentar. În aceste condiții, cetățenii români ar plăti mai puțin pentru recuperarea mașinilor ridicate, relatează Mediafax.

În prezent, taxele nu au o limită maximă şi sunt stabilite de fiecare administrație locală.

Conform inițiatorilor proiectului de lege, noile tarife nu vor putea depăși, în cazul maşinilor mici, 100 de lei pentru ridicare, 3 lei/kilometru pentru transport şi 2,5 lei pentru fiecare oră de depozitare. Sumele sunt cu mult mai mici decât tarifele utilizate în prezent, în marile orașe.

Astfel, şoferii bucureşteni sancţionaţi pentru parcare neregulamentară trebuie să scoată din buzunare cel puţin 500 de lei pentru a-şi recupera maşinile. 200 de lei este taxa pentru ridicare, 150 de lei reprezintă taxa pentru transport şi încă 150 de lei sunt pentru fiecare zi de depozitare, chiar dacă maşina este recuperată după câteva ore. În plus, şoferii neglijenţi trebuie să achite şi amenda pentru oprire sau staţionare neregulamentară, care poate ajunge la 725 de lei, echivalentul a 5 puncte amendă, ceea ce înseamnă un total de peste 1.200 de lei.

Tarifele din Bucureşti sunt în vigoare din august 2019. La Cluj-Napoca, Sibiu sau Timişoara există cadru legal pentru ridicarea maşinilor, iar tarifele sunt apropiate de cele din Bucureşti.â

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult

Actualitate

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult