Actualitate

Țara noastră este la un pas de aderarea în Schengen: Subiectul a intrat pe agenda Parlamentului European

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Țara noastră este la un pas de aderarea în Schengen: Subiectul a intrat pe agenda Parlamentului European

Europarlamentarul Dan Nica a anunțat că România este pe lista de dezbateri a Parlamentului European privind aderarea în Spațiul Schengen. Acesta a mai precizat că îndeplinim toate condițiile necesare pentru a putea adera în spațiul comunitar.

Petrecerea Divorțaților

Liderul europarlamentarilor PSD din Parlamentul European susține că delegația PSD a obținut introducerea pe agenda plenului Parlamentului European a unei dezbateri cu rezoluție privind soluționarea aderării României la Spațiul Schengen.

„România îndeplinește toate criteriile tehnice de aderare la Spațiul Schengen. Sunt 11 ani în care România a aplicat și a respectat toate prevederile acquis-ului Schengen, controlând și protejând granițele externe ale Uniunii. Cu toate acestea, fără niciun motiv obiectiv, Consiliul continuă să evite luarea unei decizii. Acest lucru este cu atât mai sfidător în actualul context geopolitic și de securitate”, a declarat Dan Nica.

Președinta Grupului Social-Democraților europeni, alături de Delegația PSD din Parlamentul European și de delegația bulgară au cerut o dezbatere și un vot pentru o rezoluție în plenul Parlamentului European, privind aderarea la Spațiul Schengen. Delegațiile solicită introducerea acestui punct pe ordinea de zi a plenarei europarlamentare din 3-6 octombrie 2022.

Sursă: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult