Curier Județean

Tânăr din Teiuș surprins de polițiști în timp ce viola o minoră

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

În data de 1 mai,  ora 23.50, prin apelul de urgenţă 112, o persoană a sesizat Poliţia oraşului Teiuş, despre faptul că din locul numit „Balta Laghi”, situata in apropierea Stației de Epurare, se aude o femeie care strigă după ajutor.

Petrecerea Divorțaților

Imediat, poliţiştii s-au deplasat în locul indicat, iar la o distanţă de aproximativ 150 metri de drum, pe marginea unui canal de apă, a fost găsită victima, o minoră de 16 ani, din judeţul Alba şi suspectul Vasile O. de 21 ani, domiciliat în Teiuș, ambii întinşi la pământ.

Din primele cercetări efectuate în cauză, poliţiştii au stabilit că victima a fost acostată pe stradă şi dusă cu forţa de suspect în locul unde a fost găsită de poliţişti, unde acesta i-a cerut să întreţină raporturi sexuale.

În cauză a fost întocmit un dosar penal în care, faţă de Vasile O., se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „tentativa de viol” faptă pedepsită de art. 197 alin.1, raportat la art.20 din Codul penal şi „lipsirea de libertate în mod ilegal”, faptă pedepsită de art.189 alin.1 din Codul penal.

La data de 2 mai, suspectul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei de judecată în vederea arestării preventive.

Parchetul şi-a însuşit propunerea iar Judecătoria Aiud a emis pe numele lui Vasile O. un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, acesta fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Astăzi | Cod portocaliu de vânt puternic în Alba: Rafale de 90–120 km/h. Avertismentul autorităților

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cod portocaliu de vânt puternic în Alba: Rafale de 90–120 km/h. Avertismentul autorităților Meteorologii au emis un cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului, în mai multe zone din România, printre care și județul Alba, valabil până la ora 21.00, vineri, 13 noiembrie 2026. ,,Vor fi intensificări puternice ale vântului cu viteze de 90…120 km/h, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Accident rutier pe DN 75, în Câmpeni: O mașină a intrat în coliziune cu un parapet. Traficul este îngreunat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident rutier pe DN 75, în Câmpeni: O mașină a intrat în coliziune cu un parapet. Traficul este îngreunat Un accident rutier a avut loc vineri dimineața pe DN 75, în orașul Câmpeni. Din primele informații disponibile, un șofer ar fi pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune cu un parapet. Traficul este îngreunat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Universitatea din Alba Iulia cumpără echipamente de topografie și cadastru în valoare de aproximativ 2 milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Universitatea din Alba Iulia cumpără echipamente de topografie și cadastru în valoare de aproximativ 2 milioane de lei Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia a lansat o licitație deschisă pentru achiziția de echipamente și software de cadastru și topografie. Valoarea totală estimată este de 1.792.246,55 lei, fără TVA. Ofertele se depun până la 18 […]

Citește mai mult