Tânăr din Cugir, reținut de polițiști după ce a provocat un scandal în spitalul din oraș și a avut un comportament indecent. Este cercetat pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice
Poliţiştii din Cugir l-au reţinut pe un tânăr din oraş ce este cercetat pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Acesta, fiind în stare de ebrietate, ar fi provocat un scandal şi ar fi avut un comportament indecent, în timp ce se afla în incinta spitalului din Cugir.
La data de 21 august 2018, poliţiştii de investigaţii criminale din Cugir au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de
24 de ore, faţă de un tânăr de 28 de ani, din Cugir, pe numele căruia a fost întocmit un dosar penal în cadrul căruia este cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ”tulburarea ordinii şi liniştii publice” şi „ultraj contra bunelor moravuri”.
Se pare că, în seara zilei de 20 august, tânărul fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, s-ar fi prezentat la camera de gardă a spitalului din Cugir, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale, în urma unei agresiuni.
Tânărul ar fi avut un comportament agresiv, adresând injurii personalului medical, iar, la un moment dat a renunţat la vestimentaţie şi a avut un comportament obscen.
Urmează ca, în cursul zilei de azi, 22 august, tânărul să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică
Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
