Ştirea zilei

Tânăr de 17 ani din Aiud, în STARE GRAVĂ după ce s-a urcat pe un vagon de tren staționat în gară și s-a ELECTROCUTAT

Ioana Oprean

Publicat

în

Un tânăr de 17 ani din Aiud se zbate între viață și moarte, după ce s-a urcat pe un vagon de tren din stația CFR și s-a electrocutat.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit IPJ Alba, la data de 28.08.2017, în jurul orei 4.00, polițiștii Serviciului Transporturi au fost sesizaţi cu privire la faptul că, o persoană a fost electrocutată în staţia CFR Aiud.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că un minor, în vârstă de 17 ani, din municipiul Aiud, în timp ce se întorcea, împreună cu alţi tineri, de la o serbare câmpenească ce a avut loc în comuna Lopadea Nouă, pentru a scurta drumul spre domiciliu, a traversat liniile de cale ferată pe care erau staţionate două trenuri de marfă.

La un moment dat, tânărul s-a desprins de grupul său şi s-a urcat pe unul dintre vagoane, fiind electrocutat, în urma producerii unui arc electric.

Victima a suferit leziuni grave şi a fost transportată la spitalul din Aiud de unde a fost transferat la un spital din Sibiu.

Cercetările sunt continuate.

foto: arhiva


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca baraj Oașa”. Lucrările sunt propuse […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri

Ioana Oprean

Publicat

în

Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri Judecătoria Alba Iulia a respins, pe 30 octombrie 2026, cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de Parchet […]

Citește mai mult