Începând de astăzi intră în vigoare ordonanţa prin care angajatorii sunt obligaţi să plătească contribuţia pentru pensii şi sănătate la nivelul salariului minim brut pentru toţi...
Ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, a declarat, vineri, că sistemul de calcul al pensiilor militarilor nu se va schimba, prin urmare, militarii nu au de ce să-şi...
Guvernul a decis recalcularea unor categorii de pensii. Care pensionari vor primi mai mulţi bani Guvernul a aprobat, vineri, o hotărâre de completare a normelor metodologice...
Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Olguța Vasilescu, a declarat, miercuri, că Guvernul intenționează corectarea cu foarte mare atenție a sistemului de pensii, dar „nu vrem să...
Pensiile și indemnizațiile de şomaj vor fi plătite mai devreme, adică înainte de Paşte. Plata pensiilor primite prin intermediul poștei va fi făcută începând cu 12...
Potrivit şefului misiunii FMI pentru România, Reza Baqir, autorităţile ar putea reduce deficitul bugetar prin eficientizarea cheltuielilor, folosirea finanţărilor europene, reforma administraţiei fiscale şi amânarea creşterii...
Persoanele fizice autorizate (PFA) care au realizat, în 2016, venituri din activități independente și profesii libere peste un anumit plafon au fost obligate să depună la...
Un număr de 1.286.149 de persoane încasează venituri din pensii în cuantum mai mic de 2.000 lei și pentru care se plătește impozit, precizează Ministerul Muncii,...
Punctul de pensie a fost majorat cu 5,25% de la 1 ianuarie 2017, prin Ordonanţă de Urgenţă. Anunţul a fost făcut încă din luna decembrie a...
Misterul pensiilor de peste un miliar de lei vechi. Cum au ajuns foștii magistrați să încaseze pensii enorme. Mecanismul prin care cei 60 de magistrați despre...
Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea