Angajatorii pot transmite decizia de concediere a unui salariat prin intermediul e-mailului, conform unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), scrie Legislaţiamuncii.ro. Judecătorii...
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri, 28 octombrie, decretul privind promulgarea legii potrivit căreia cetăţenii vor avea acces gratuit permanent la varianta electronică a Monitorului Oficial...
Deputații au decis, cu 192 de voturi pentru și niciun vot împotrivă, ca publicația electronică Monitorul Oficial să poată fi accesată gratuit, de către oricine. Iată...

Alienarea parentală este recunoscută ca fiind o formă de abuz emoțional asupra copilului, potrivit unei decizii publicate, joi, în Monitorul Oficial. Alienarea parentală reprezintă îndepărtarea copilului...

Alienarea parentală reprezintă forma de abuz emoțional exercitată asupra copilului de către unul din părinţi, în urma separării cuplului. Necesitatea introducerii acestei forme de violența în...

Legea care interzice fumatul în spațiile publice închise a fost publicată, luni, în Monitorul Oficial, urmând să producă efecte peste 45 de zile, în 16 februarie....

Domnule Prim-ministru, desemnarea dumneavoastră în această înaltă funcţie s-a produs pe fondul unei crize politice dar şi în urma unei mari aşteptări a societăţii româneşti. Evenimentele...

Inspectorii de la ISU pot opri temporar funcționarea localurilor autorizate din punctul de vedere al securității la incendiu, cu aria desfășurată mai mare de 200 mp,...

Funcționarii din structurile de specialitate ale Parlamentului vor beneficia din nou de pensii de serviciu, la mai bine de cinci ani de când au fost eliminate....
OUG 8/2015 care definește bacșișul și stabilește evidențierea acestui tip de venit pe bonul fiscal a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial. Actul normativ, împreună cu...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666